Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a avizat favorabil proiectul de buget pentru anul 2018 al Serviciului, creşterea faţă de 2017 fiind de 13 %, a anunţat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.
Avizul a fost aprobat cu cinci voturi favorabile şi o abţinere.
”Faţă de execuţia pe anul 2017 este o creştere de 13 %. În mare măsură această creştere survine ca urmare a faptului că vor fi alocaţi şi consumaţi în anul 2018 mai mulţi bani pentru salarii şi pentru pensii, inclusiv pentru personalul medical. Creşterea, spre exemplu, la cheltuielile de personal este de 29% faţă de proiecţia de execuţie pe anul 2017. Sunt şi alte categorii de cheltuieli în care nu există o creştere foarte mare sau undeva este într-o marjă”, a declarat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.
El a fost întrebat cum răspunde criticilor despre majorarea bugetului SRI, venite din partea unor social-democraţi.
”Eu am explicat şi am văzut… Înţelegem de ce există această creştere, care se bazează pe legislaţia în vigoare, care prevede măriri de salarii, presupune obligatoriu majorări de cheltuieli mai mari cu pensiile, inclusiv pentru personalul medical. Cheltuielile cu salariile şi pensiile sunt în cuantum de circa 75% din totalul cheltuielilor pe care le are Serviciul alocate pentru 2018”, a menţionat Manda.
El a mai precizat că nu au fost înregistrate amendamente la comisie.
Lasa un raspuns