Angajatorii suceveni, interesaţi în acoperirea deficitului de personal şi vizibilitate în mediul sucevean de afaceri, precum şi toate persoanele care doresc să se angajeze sau să schimbe locul de muncă , sunt invitaţi vineri, 7 aprilie 2017, la Iulius Mall Suceava, parter, zona liftului panoramic, începând cu ora 10, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Evenimentul are loc simultan la sediile Punctelor de lucru din localitățile Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi la Casa Germană din Rădăuţi.

Din cifrele înregistrate până în prezent, numai în municipiul Suceava au confirmat deja participarea 18 angajatori, care vin la bursă cu 156 de locuri vacante. Până la această dată, oferta care se adresează persoanelor cu studii superioare a ajuns la 17 posturi şi vizează următoarele specializări: inginer industrie alimentară, inginer reţele electrice, inginer mecanic, inginer tehnolog, specialist marketing, programator, inginer sisteme software. Oferta adresată persoanelor cu studii medii sau profesionale a ajuns la 128 de posturi, din cele mai diverse calificări. Mesajul adresat de angajatori subliniază faptul că cerinţele lor se îndreaptă spre atitudine şi motivaţie pentru a învăţa meseria, iar calificările şi experienţa acumulată conduc spre beneficii directe şi nu reprezintă criterii de selecţie eliminatorii. Bursa oferă o şansă şi celor care nu au nicio calificare, oferta pentru necalificaţi înregistrând un număr de 11 posturi.
Alături de oferte de locuri vacante pe plan local, persoanele interesate vor putea consulta și solicita consiliere pentru a ocupa locuri vacante în străinătate, mediate prin rețeaua EURES a serviciilor publice din Europa.

17202936_1369756839754841_4867065808089951986_n