În anul 1607 au loc lupte pentru domnia Moldovei între fiii lui Ieremia Movilă și Simion Movilă. În lupta de la Ștefănești, Constantin Movilă l – a înfrânt pe vărul său Mihailaș, cucerind tronul Moldovei;
În anul 1848 are loc adunarea fruntașilor români transilvăneni la Sibiu, unde se adoptă o petiție națională prin care se protestează împotriva „unirii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria, hotărâtă în martie 1848;
În anul 1910 inginerul şi inventatorul român Henri Coandă a efectuat primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacţie, de invenţie proprie , biplanul “Coandă”;
În anul 1918 se legiferează decretul privind exproprierea pământului, find consfinţit începutul reformei agrare; între 1918–1921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pământ ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie;
În anul 1938 este înființat Frontul Renașterii Naționale, sub conducerea regelui Carol al II–lea; după alegerile din iunie 1939, câștigate de FRN, devenit partid unic, un decret–lege cerea tuturor deputaților și senatorilor să poarte uniforma FRN și să presteze jurământ de credință regelui;
În anul 1989 la Timișoara, de la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic, iar timișorenii se strâng în Piața Catedralei; în noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine;
Lasa un raspuns