1819 – S-a născut George Eliot (Mary Ann Evans), scriitoare reprezentativă pentru epoca victoriană a culturii britanice (romane „Adam Bede”, „Moara de pe Floss”) (m. 22 decembrie 1880)1878 – S-a născut Nicolae al II-lea Romanov, ultimul ţar al Rusiei, canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse. (d. 22 iunie 1918).1890 – S-a născut Charles de Gaulle, preşedinte al Franţei (1959-1969); în timpul celui de-al doilea război mondial s-a opus guvernului progerman de la Vichy, organizând, în exil, Comitetul Francez de Eliberare, transformat, la 3 iunie1944, în guvern provizoriu al Republicii Franceze; în anul 1962 a pus capăt crizei algeriene, acordând independenţa tuturor fostelor colonii franceze (m. 9 noiembrie 1970)1972 – A încetat din viaţă Horia Hulubei, fizician, unul din fondatorii învăţământului superior românesc în domeniul fizicii atomice şi nucleare, membru al Academiei Române (n. 15 noiembrie 1896)

1990 – Marea Britanie: Margaret Thacher demisionează din postul de premier.

2003 – Revoluţia Trandafirilor din Georgia: Opoziţia, purtând trandafiri în mâini, ocupă Parlamentul din Tbilisi şi cere demisia preşedintelui Eduard Şevardnadze.

2004 – Revoluţia Portocalie din Ucraina: Zeci de mii de manifestanţi s-au adunat, în Piaţa Independenţei din Kiev, la apelul candidatului opoziţiei, Viktor Iuşcenko, pentru a denunţa fraudele comise în alegerile prezidenţiale din 21 noiembrie.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.