În anul 2017 a încetat din viață Stela Popescu, actriță română de teatru, film și televiziune. A realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel. În data de 21 decembrie 2015, când artista a împlinit vârsta de 80 de ani, președintele României, Klaus Werner Iohannis a decorat-o cu Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, pentru dragostea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale.
- în anul 1456 se semnează armistiţiul de la Sighişoara dintre gruparea lui Mihail Szilagyi şi aderenţii regelui Ungariei, în urma căruia braşovenii se obligă să înlăture pretendenţii la tronul Ţării Româneşti;
- în anul 1864 este înfiinţat prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Național de Antichități din capitală, având în colecție piesele Tezaurului de la Pietroasa. Din anul 1990 muzeul se va numi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române;
- în anul 1897 se înfiinţează Banca Generală Română cu un capital de 8 000 000 lei, capital în majoritate german;
- în anul 1916 în cadrul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare au ocupat Bucureștiul;
- în anul 1916 în cadrul Primului Război Mondial, trupele germane ocupă Ploieștiul, unde 26 de instalații de rafinare a petrolului, ca și toate sondele, rezervoarele din schele și rafinării fuseseră distruse de români la cererea guvernelor englez și francez, pagubele ridicându-se la peste 9 milioane de lire sterline;
- în anul 1918 aviatorul Vasile Niculescu a decolat de la Bacău şi a aterizat pe Câmpia Libertăţii din Blaj, aducând importante documente legate de Declaraţia de Unire a Transilvaniei cu România.
Lasa un raspuns