În perioada Sarbatorilor de iarna, mii de suceveni au gasit in cutia postala un plic cu o sigla asemanatoare cu cea a companiei de energie E.ON. In spatele acestei idei ciudate s-au aflat penticostalii din oras, care s-au folosit de simbolul societatii pentru a le atrage atentia locatarilor.

Plicul trimis de reprezentantii cultului penticostal din cadrul Bisericii Filadelfia este izbitor de asemanator cu cel al companiei E.ON, potrivit Adevarul.

Dimensiunea, fontul si culorile sunt aceleasi, iar in loc de „E.ON” este scris „E un”, urmat de „dar de craciun”. Mai multi, sucevenii au gasit in plic o hartie, care seamana foarte mult cu o factura.

Pe aceasta se afla un tabel, iar in loc de consum si tarife, pe foaie este scrisa o serie de pacate care aduc „moartea vesnica”. Printre acestea se numara curvia, lacomia, iubirea de sine, inchinarea la idoli, alcoolul, dar si „orice pacat considerat mic sau mare”.

„Toate datoriile dvs. au fost achitate deja pentru ca intr-o zi s-a nascut un OM pe care il sarbatorim si a carei (sic!) menire a fost sa ia datoriile grele acumulte in timp. Acest OM declara pe propria raspundere si lasand in urma un act bine validat (BIBLIA) ca daca ne vom imprieteni cu El, va lua asupra Lui toate datoriile noastre”, este mesajul penticostalilor, care a insotit lista de pacate.

De asemenea, sucevenilor li s-a recomandat sa ia legatura cu Biserica Filadelfia prin numarul de telefon inscris pe hartie si sa se „impace cu cel pe care il sarbatoresc”.

Pastorul Bisericii Filadelfia, Ioan Badelita, a negat asemanarea izbitoare a plicurilor penticostalilor cu cele ale companiei E.ON, sustinand ca ideea a fost inteleasa gresit.

„A fost initiativa catorva tineri din biserica. A fost un gest care nu ar trebui sa nasca atatea controverse. In niciun caz nu se poate face confuzia cu sigla celor de la E.ON. Ideea a fost ca e o factura care nu costa nimic”, a spus Badelita.

Apoi, mai multi preoti ai Bisericii Ortodoxe Romane le-au trimis, la randul lor, scrisori sucevenilor, spunand ca penticostalii sunt „lupi imbracati in haine de oi”.

 

 

Sursa: ziare.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.