Iată că încet, încet, municipiile sucevene încep să se pună la punct, nu de alta, dar în curând cetățenii trebuie să își aleagă primarii, fie că sunt ei vechi sau noi.

apa-canal-campulung, sursa ziaruldepenet,roCum nu suntem departe de startul oficial al campaniilor electorale, toți primarii încearcă să finalizeze ce proiecte mai aveau de finalizat, pentru ca realizările să rămână amintiri proaspete în mintea colectivă a electoratului.

Același lucru se întâmplă zilele acestea la Câmpulung Moldovenesc, unde primarul a anunțat recepția unui proiect de anvergură ce s-a desfășurat pe străzile municipiului. „Pe 14 aprilie a avut loc recepția finală a investiției «Reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Câmpulung Moldovenesc”, în prezența reprezentanților Companiei Naționale de Investiții, a constructorului și a primăriei. Investiția a fost finanțată de Banca de Dezvoltare a Comunității Europene și executată prin intermediul C.N.I. București. Prin această investiție s-au realizat 15 km de rețele de apă pe 38 de străzi și 8 km rețele de canalizare pe 31 de străzi. Valoarea totală a investiției este de 12.105.000 lei din care cofinanțarea primăriei în sumă de 2.372.000 lei”, informează edilul Negură.

Investiția a fost finanțată de Banca de Dezvoltare a Comunității EuropeneAșa cum amintește chiar dânsul „principalele zone unde s-a derulat această investiție sunt: Tudor Vladirescu, Valea Seacă, zona cuprinsă între stația de epurare-strada Mihail Sadoveanu-Cuza Voda, zona centrală și zona stadionului”. Întrebat care sunt proiectele pentru anul acesta, actualul primar nu a ezitat să reamintească ce zone mai sunt pe agenda sa, fie ea electorală sau nu. „Cât de curând vor începe lucrările de reparare a mai multor străzi cu mixturi asfaltice în care sunt prinse mai multe străzi din municipiu. S-a depus și proiect din fonduri europene pentru asfaltarea orasului, la care așteptăm răspuns. Referitor la apă și canalizare și strada Izvorul Alb intră în proiectul aprobat din fonduri europene în valoare de 26,7 mil. euro, proiect ce va fi demarat în a doua parte a anului”, a mai declarat Mihăiță Negură, primarul municipiului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.