Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava își va putea relua activitatea după ridicarea stării de urgență și a celei de carantină a municipiului Suceava și a celor opt localități limitrofe. Directorul aerogării sucevene, Ioan Măriuța, a subliniat că redeschiderea traficului aerian spre și dinspre Suceava se va face în funcție de evoluția situației actuale și de deciziile luate de Guvern.
Potrivit lui Ioan Măriuța, operatorul Wizz Air a anunțat că zborurile spre și dinspre Roma, Bergamo și Bologna vor fi reluate începând cu 19 – 20 mai, iar cursele spre și dinspre Germania vor fi operaționale începând cu 1 iunie a.c.
„În acest context compania aeriană WizzAir a anulat toate zborurile până în data de 15 Mai 2020, în afară de Londra-Luton, care va fi probabil anulat în perioada următoare. În conformitate cu orarul pe care compania ni l-a comunicat, reluarea zborurilor se va face în data de 19 Mai 2020 pentru cursa de Roma-Ciampino și 20 Mai 2020 pentru cursele de Milano-Bergamo și Bologna. Așteptăm de asemenea ca și compania națională TAROM să își reia zborurile de pe aeroportul nostru, cât mai curând posibil, după finalizarea stării de urgență”, a declarat Ioan Măriuța.
Acesta a precizat că, deși întâmpină dificultăți, Wizz Air a informat că are în vedere relansarea operațiunilor sale sub rezerva deciziilor guvernamentale și a situației pieței.
„Wizz Air intenționează să-și reia activitatea, însă sub rezerva deciziilor guvernamentale”, a conchis Ioan Măriuța.
Lasa un raspuns