În perioada 17 – 31 august 2020, specialiștii Salvați Copiii Suceava au oferit consiliere, reprezentanților autorităților locale și ai unităților de învățământ din 20 localități din județul Suceava, pentru adoptarea urgentă a unor măsuri concrete care să asigure copiilor din aceste localități condiții materiale și echipamente tehnice adecvate începerii noului an școlar. La fel de importante sunt pregătirea cadrelor didactice pentru a face față cerințelor educației online și intensificarea activităților de asistență socială pentru identificarea situațiilor de sărăcie, excluziune socială ori abuz în rândul copiilor și protecția lor imediată conform legii.
Primari, directori de școli, profesori, asistenți sociali, consilieri școlari, asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, reprezentanți ai Comitetelor de părinți și ai Consiliilor elevilor, polițiști din Pătrăuți, Todirești, Adâncata, Siret, Dorna Candreni, Dorna Arini, Ciocănești, Moldovița, Hânțești, Oniceni, Siminicea, Ilișești, Ciprian Porumbescu, Arbore, Șcheia, Gulea – Dolhasca, Lupcina, Ulma – Nisipitu, Suceava – Liceul cu Program Sportiv, Vama, au participat la întâlnirile organizate în luna august, au transmis problemele cu care se confruntă în organizarea noului an școlar și au discutat asupra propunerilor referitoare la condițiile minime ce trebuie respectate pentru a asigura un cadru sigur pentru educație.
Orice decizie cu privire la organizarea orelor școlare cu prezența fizică a copiilor trebuie să respecte, fără excepție, normele sanitare anunțate de către autorități. Dintre acestea amintim respectarea distanțării fizice de minimum 1,5 m între elevi (și nu cea propusă de 1 m de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în draftul de ORDIN pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19)[1], ceea ce presupune verificarea spațiilor școlare la clasă și calcularea numărului maxim de elevi ce pot fi acceptați la clasă, ceea ce poate determina, în special în mediul urban, organizarea claselor în grupe de copii ce vor participa la ore. De asemenea, asigurarea tabletelor, a consumabilelor igienico-sanitare (măști, dezinfectanți și, în locul separatoarelor din plexiglas, viziere care sunt în măsură să ofere protecție totală a feței, acoperind și ochii, să prevină atingerea feței, să fie dezinfectate și refolosite și să permită comunicarea prin expresie facială), a unor condiții civilizate de învățare (apă curentă și canalizare, grupuri sanitare moderne, renovarea spațiilor insalubre), monitorizarea pauzelor între ore, pregătirea cadrelor didactice pentru predarea on-line, organizarea transportului și dotarea claselor cu tehnica necesară transmiterii orelor pentru elevii din grupele nonparticipante (în cazul scenariilor mixte) sunt aspecte de importanță egală, în lipsa cărora nu vom putea vorbi de acces la educație sigură și de calitate pentru toți copiii.
„Conform analizei Salvați Copiii „Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”[2], realizată în urma consultării a 5.000 de copii din România, copiii și-au exprimat dorința de a reveni în școli în luna septembrie. 47% dintre ei au declarat că au utilizat, în starea de urgență și în starea de alertă, doar telefonul mobil, dispozitiv care nu permite o reală participare la educația online. De aceea, nu întâmplător, aproximativ același număr de copii (48%) au resimțit puternic nevoia de ajutor direct pentru recuperarea materiei, inclusiv pe timpul verii. Copiii au conștientizat urgența pregătirii tuturor școlilor, indiferent de localitate și de resursele autorităților locale, pentru a asigura condiții de învățare decente, siguranță medicală și monitorizarea aplicării regulilor sanitare și de distanțare socială.
Aceste aspecte ne-au determinat să considerăm că, din perspectiva principiului fundamental al participării copiilor în luarea deciziilor care-i privesc în mod direct, reînceperea anului școlar la 14 septembrie, în condiții egale de siguranță sanitară și acces real la educație de calitate, reprezintă proba respectării interesului superior al copiilor”, transmite un comunicat al filialei Salvați Copiii Suceava.
Problemele frecvente ce au fost prezentate de participanți s-au referit la: lipsa normelor de organizare clare și timpul foarte scurt care va putea fi alocat pentru organizarea noului an școlar, neclarități privind modalitatea de achiziție a echipamentelor IT și a materialelor necesare, lipsa fondurilor necesare pentru achiziția de echipamente de protecție pentru elevi și profesori și materiale pentru igienizare, faptul că părinții elevilor nu își asumă preluarea în custodie a tabletelor și de aceea nu va fi asigurat necesarul de echipamente IT pentru elevi, lipsa accesului la rețeaua de internet pentru unii dintre elevi, dificultăți ce vor apărea în organizarea transportului elevilor din cauza numărului mic de microbuze și șoferi, lipsa medicilor și asistenților medicali care să asigure asistență medicală pe parcursul derulării activității școlare etc.
Elevii au subliniat faptul că au avut dificultăți în înțelegerea materiei pe parcursul activității online.
„Deși avem internet wireless și prin cablu, semnalul până în vârful dealului nu bate, dar profesorul de istorie face tot ce poate să își facă orele cu copiii” (director)
„Când publici draftul pe internet și apoi schimbi legea din Monitorul Oficial, eu ce fac dacă vine Curtea de Conturi?” (director)
„Noi avem 2 microbuze pentru 125 de elevi în total. În fiecare microbuz încap 16 elevi. Dacă trebuie să mențin distanța de 2 m între ei, cum fac eu asta? Câte drumuri o sa facă microbuzele și câtă motorină o să consume? Cine decontează motorina?” (profesor de matematică)
„230 de familii au spus că nu au dispozitive IT, însă doar 37 au depus dosarele pentru a primi tabletă, restul nu vor să își asume să plătească sau altceva dacă tableta se sparge sau se strică” (director)
”Familiile cu mulți copii au de regulă un singur dispozitiv IT, iar dacă aceștia sunt la școală înscriși și dacă programele se suprapun cum vor face toți ore?” (asistent medical comunal)
”Deși am menținut legătura online și telefonic, pentru noi a fost dificil”. (elev, 13 ani)
”Separatoarele din plexiglas sunt foarte scumpe pentru noi. Pentru o bancă un separator e 300 lei. Școala trebuie să facă un proiect, însă poți aplica abia pe 15 octombrie, iar finanțarea vine tocmai în 2021. Până atunci, școala și Primăria trebuie să cumpere containere și măști. De unde? Acum am cumpărat săpun lichid, dezinfectant pentru fiecare sală de clasă și am ajuns la 5000 de lei. Sticla de 500ml e 36 lei. Acum, din păcate, nu mai avem bani și pentru coșurile de gunoi”. (director)
Salvați Copiii a elaborat un material de informare destinat reprezentanților autorităților locale care cuprinde următoarele 10 recomandări pe care le vom analiza în cadrul întâlnirilor din cele 150 de localități:
- Crearea unui grup de lucru la nivelul localității cu rolul de a coordona acțiunile la nivel local privind pregătirea școlilor și a procesului de învățare pentru copii. Acolo unde există structuri comunitare consultative, acestea vor prelua rolul menționat. Din acest grup, vor face parte, pe lângă reprezentanți ai consiliului local, primăriei și unităților școlare, și cei ai elevilor și părinților.
- Efectuarea unei analize rapide a situației infrastructurii școlare locale pentru a asigura începerea anului școlar în condiții optime (racordarea la apă curentă și canalizare, efectuarea de reparații, grupuri sanitare și chiuvete în interiorul școlii, săpun, dezinfectanți, stabilirea traseelor pentru intrarea și ieșirea din spațiile școlare etc.).
- Sprijinirea exercitării autonomiei școlilor de a organiza orele elevilor în funcție de contextul local, prin prioritizarea învățării remediale și a recuperării materiei. În majoritatea comunităților rurale și în orașele mici, infrastructura școlară și numărul redus de elevi permit revenirea copiilor în spațiile școlare cu respectarea regulilor sanitare.
- Evaluarea situației copilului prin folosirea fișei de observație pentru toți copiii vulnerabili și, după caz, a fișei de identificare a riscurilor. Informațiile de interes pentru unitățile școlare vor fi transmise acestora până în 1 septembrie.
- Identificarea copiilor care nu dispun de dispozitive electronice individuale și/ori conexiune la Internet necesare învățării on-line (tabletă, laptop ori computer desktop) și informarea școlilor cu privire la situația lor în vederea acoperirii acestor nevoi.
- Sprijinirea cadrelor didactice pentru a participa la cursurile de dezvoltare a competențelor digitale. Asigurarea, până la sprijinul venit din partea Ministerului Educației și Cercetării, a unui laptop și a unei conexiuni la Internet.
- Evaluarea conexiunii la Internet a instituțiilor locale (primărie, școală) și extinderea accesului la mediul online în comunitate prin montarea de routere wireless în localitate.
- Realizarea unei analize de nevoi la nivel local și formularea de cereri de finanțare către consiliile județene ori/și Guvernul României.
- Asigurarea de resurse materiale de bază pentru copiii și familiile vulnerabile socio-economic (alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte etc.).
- Accesibilizarea participării la învățarea față în față a tuturor copiilor cu dizabilități și a celor aflați la distanță de grădinițe ori școli prin asigurarea transportului în condiții de siguranță sanitară.
„Acestea au constituit temele majore de discuție în cadrul întâlnirilor planificate în perioada 14 august – 5 septembrie cu primari, consilieri locali, directori de școală/licee, asistenți sociali, profesori, învățători, mediatori școlari, reprezentanți ai elevilor, ai părinților și ai structurilor comunitare stabilite la nivel local prin Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului din județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Timiș și Vaslui. Conținutul dezbaterilor și informațiile culese prin aplicarea de chestionare vor fi analizate și interpretate într-un raport final pe care îl vom transmite Guvernului României și structurilor județene cu responsabilități în domeniul educației”, precizează sursa citată.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, atrage atenția asupra urgenței pregătirii cu responsabilitate a școlilor pentru copii: ”Din experiența proprie și ascultând ceea ce ne spun copiii, considerăm că învățământul românesc se află în aceeași stare de urgență din care nu va putea ieși fără intervenții responsabile și investiții corespunzătoare din partea guvernului și a autorităților locale. Nu putem ignora această situație, iar pregătirea școlilor pentru redeschiderea lor în 14 septembrie, cu respectarea tuturor rigorilor sanitare, nu trebuie să fie afectată de partizanatele politice ori polițe electorale. Pentru cel puțin 30.000 de copii din 150 de localități, Salvați Copiii va purta discuții cu primăriile și cadrele didactice pentru soluții adaptate.”
Intervenția Salvați Copiii în perioada iulie-august 2020
Echipele Salvați Copiii au asigurat recuperarea decalajelor cauzate de lipsa accesului sau de accesul redus/slab calitativ la clasele desfășurate online în perioada restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, organizând astfel:
- 100 de grupe pentru programul Școală după școală, unde au fost integrați copiii de vârstă școlară din comunități/familii vulnerabile care au fost marginalizați suplimentar în cele trei luni de carantină;
- 27 de grupe pentru Grădinița estivală, unde au fost integrați copiii din ciclul preșcolar, care au fost scoși în afara oricărui program educațional la care copiii din medii sociale stabile au avut acces garantat, cu prioritate cei care urmează să frecventeze clasa pregătitoare în noul an școlar.
Clasele funcționează în școli din Pitești, București, Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Lupeni, Mangalia, Negrești, Piatra Neamț, Petrila, Reșița, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș, Sighișoara și Târgoviște.
Douăzeci de grupe au fost deschise și în mediul rural: în localitățile Prejmer și Viștea de Jos, din județul Brașov și în localitățile Bahnea și Idiciu, din județul Mureș.
În total, 150 de cadre didactice, psihologi și asistenți sociali ai organizației sunt implicați în organizarea și susținerea activităților de vară.
Caravanele Salvați Copiii reprezintă o componentă a campaniei naționale Vreau la școală
Pentru prima dată în istoria învățământului modern, o întreagă generație de copii a planetei nu a mai mers la școală. Pentru cei mai săraci dintre ei, acest lucru a însemnat… pauză.
Organizația Salvați Copiii dă voce dorinței copiilor din România de a se întoarce în siguranță la o școală mai pregătită, mai eficientă și transmite mesajul lor de reîntoarcere la școală.
Aproape trei milioane de elevi vor reveni la școală în luna septembrie, iar școala nu va mai fi la fel ca înainte. Atât școlile, cât și familiile nu trebuie să se confrunte singure cu aceste provocări.
[1] Draft Ordin emis in temeiul Legii de modificare a Legii nr.1/2011 si a Legii nr.55/2020 – ORDIN pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19, 18 august 2020. www.shorturl.at/fkLZ8 .
[2] https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/d3/d376f652-4ed3-43cc-8947-347265fe6e7e.pdf
Lasa un raspuns