Introducerea cardului naţional de sănătate este privită diferit de medicii de familie şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). În timp ce şefii CNAS spun că, fără acest document, doctorii nu vor primi bani pentru serviciile prestate, medicii de familie consideră acest demers este unul care le împiedică desfășurarea activității zilnice.

Irina Badrajan, Secretar general al Colegiului Medicilor Suceava, consideră că această activitate nu are nici o legătură cu actul medical, ci este strict administrativă. Cel mai corect ar fi configurarea cardului cu toate înscrisurile de către CNAS, prin casele de asigurări de sănătate judeţene.

Un alt aspect reclamat de către medicii de familie este faptul că timpul petrecut pentru consultarea pacientului, 15 minute potrivit legii, va fi aglomerat în plus cu inscripționarea cardului. În plus, cabinetele medicale vor suporta contravaloarea cititoarelor de card, cam 15-200 de euro, plus mentenanţa.


Cardul naţional de sănătate va fi valabil cinci ani de la data emiterii. Pentru cardurile emise până la 31 decembrie 2012, data emiterii se consideră a fi 1 ianuarie 2013. Valoarea unui card este doi euro, banii fiind plătiţi de Ministerul Sănătății. Cei care pierd cardul vor fi obligaţi să achite contravaloarea acestuia, dacă solicită un nou document.

Județul Arad a fost desemnat judeţul în care va fi testat cardul naţional.

One Response

  1. Anonim

    Slava Domnului ca nu tace toata lumea. Mii de multumiri dnei doctor pentru modul in care a gestionat aceasta chestiune!

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.