Ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu a anunțat că joi, 15 aprilie, a fost aprobată Hotărârea de Guvern de dare în administrarea Institutului Național al Patrimoniului (INP), instituție din cadrul Ministerului Culturii, a Casei Vârnav Liteanu, imobil înscris în Lista Monumentelor Istorice ale județului Suceava.
Casa boierească, ridicată în secolul al XVIII-lea, este o donație a unui descendent al domnitorului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza, către Ministerul Culturii care a încheiat un contract de donație cu proprietarii și care a fost autorizat să accepte donația cu sarcini a acestui imobil prin Hotărârea Guvernului României din ședința din 21 mai 2020.
„Clădirea de patrimoniu urmează să parcurgă un amplu proces de restaurare și să devină un centru de pregătire pentru restauratori, coordonat de INP, care să contribuie la dezvoltarea și consolidarea meseriilor implicate în protejarea patrimoniului arhitectural, dar și la specializarea profesioniștilor din muzee și instituții de cercetare”, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu.


Lasa un raspuns