A fost publicată declarația de avere a primarului Capitalei, Gabriela Firea, în care este menționată suma cu care aceasta a fost remunerată în 2017 pentru funcția de pe care o deține.

Astfel, conform datelor cuprinse în document, primarul Bucureștiului a încasat în anul 2017, pentru funcția de primar general, suma de 119.241 lei.
Conform aceluiași document, Firea are două terenuri forestiere în Voluntari, cu o suprafață totală de 2.300 de metri pătrați. Împreună cu soțul său, primarul din București mai are un teren intravilan de 1.500 de metri pătrați și unul extravilan de 60.000 de metri pătrați în Sinești, dar și două terenuri intravilane în Petrăchioaia, de 2.260 de metri pătrați.

Tot în Petrăchioaia, Gabriela Firea și Florentin Pandele mai au o casă de 240 de metri pătrați.
În același document  mai este precizat faptul că primarul Capitalei are un automobil cumpărat în anul 2010, are bijuterii în valoare de 110.000 euro, un cont de 18.222 lei, unul de 1.003 dolari şi unul de 1.003 euro. Totodată, edilul din București a cotractat în 2005 un credit de 76.500 de euro de la BRD, având de achitat un rest de 35.288 euro, până în 2025.
Împrumuturile pe care Firea le-a acordat sunt de 13.000 de euro către Corina Mihaela Gheorghe, 20.000 de euro către Alina Tarcevschi, 28.000 de euro către Angelica Cobzaru și 8.000 de euro către Ligia Gheorghe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.