CFR SA a lansat licitația pentru „Modernizarea / reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din ROMÂNIA – Studiu de fezabilitate” – SRCF Iasi (6 statii) de cale ferata: Suceava Nord, Pașcani, Vatra Dornei Băi, Verești, Dolhasca și Gura Humorului(oraș)”, etapă în valoare de 2,5 milioane lei și un termen de realizare de 16 luni. Sursa de finanțare va fi asigurată din cadrul Titlului de Cheltuială 58 Proiecte cu Finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014-2020 – 58.03 Programe din Fondul de Coeziune (FC). Ofertele pot fi depuse până la data de 10.07.2019, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 10.11.2019.

Studiile de fezabilitate, separat pentru fiecare stație în parte, care vor conține, dar nu se vor limita la:
• Întocmirea Planului de amplasament și a coridorului de expropiere (dacă este cazul);
• Transferarea dreptului de proprietate a imobilelor supuse exproprierii în numele Statului Român, dacă va fi cazul;
• Evaluarea Impactului asupra Mediului, finalizat cu obținerea Acordul de Mediu, în conformitate cu legislația europeană și românească în vigoare dacă este cazul;
• Elaborarea expertizelor pentru toate structurile existente care urmează să fie modernizate/reabilitate;
• Elaborarea auditului energetic pentru toate clădirile de călători aferente stațiilor cf;
• Elaborarea Studiilor de teren complete (studiu topografic, studiu geotehnic, studiu hidrologic etc.);
• Întocmirea Analizei Cost Beneficiu, a Analizei de senzitivitate și a Analizei de risc finală;
• Întocmirea doc. necesare și obținerea în numele Entității Contractante a Certificatelor de Urbanism și a avizelor solicitate prin Certificatele de Urbanism, cât și a altor avize, acorduri, autorizaţii necesare în această fază de proiectare (Studii de Fezabilitate);
• Elaborarea doc. necesare obținerii avizului ISU și a scenariilor la incendiu, dacă este cazul;
• Elaborarea doc. pentru asigurarea tuturor utilităţilor necesare şi a sporurilor de putere și obţinerea în numele CNCF CFR-SA – SRCF Iași, a tuturor acordurilor, avizelor de amplasament şi a avizelor tehnice de racordare necesare la această fază de proiectare (SF),(branşamente/ posturi de transformare/ reţele de alimentare apă, canal, energie electrică, gaze etc.)
•Întocmirea Devizului General, conf HG 907/2016, pentru întreg obiectivul – cele 6 stații CF de pe raza SRCF Iași și pentru fiecare stație cf.
• Întocmirea Graficelor de derulare a serviciilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.