Indiferent dacă vorbim despre acțiunile unui om sau ale unui guvern, dacă acestea sunt vorbe, legi sau fapte, distanța dintre acțiune și reacție este din ce în ce mai mică. Sunt multe alte motive în afara diseminării informației care accentuează reacțiile la stimuli negativi, de la creșterea nivelului de conștiință individuală și până la tocirea răbdării societății față de influențele negative, ceea ce face ca de multe ori reacția la ”picătura care revarsă paharul” să fie disproporționată. Așa cum a demonstrat ”strada” după catastrofa de la Clubul Colectiv, nemulțumirile acumulate pe perioada Guvernului Ponta au răbufnit în legătură cu un fapt divers, oricât de excepțional ar fi fost el.
În Germania, Cancelarul Angela Merkel se confruntă cu o opoziție din ce în ce mai puternică, nu numai datorită efectelor produse de valul de ”migranți” adus de politica ei pe teritoriul țării ci și pentru impunerea unei ”multiculturalități” nocive pe teritoriul Europei. Măsurile mai vechi sau mai noi aprobate într-un ritm galopat de un Parlament de la Bruxelles, evident bolnav de lozinci goale de conținut, sunt aplicate ”după ureche” de guverne docile; Polonia este dovada că euroscepticii se înmulțesc iar modelul britanic face pui. E mare diferență între ”uniți în diversitate” și ”uniți” la ordinul unui Parlament ”socialist” iar între protecția în fața Rusiei și ”plecarea” în fața ei, diferența e și mai mare.
Sigur că este mare diferență de magnitudine între răul făcut de un guvern și cel făcut de un simplu cetățean, dar dincolo de aceasta, răul rămâne rău adică dușmanul binelui și, de cele mai multe ori, răul instituționalizat este rezultatul acumulării răului din societate. Să luăm spre exemplu ”Libertatea Presei” care este un lucru BUN numai atâta vreme cât ceea ce apare în presă este adevărat. Din momentul în care Presa începe să vehiculeze ”informații pe surse”, scenarii întemeiate pe ”dacă” sau ”poate că” și, cel mai grav, analize stufoase pe aceste teme, ”binele” acestei libertăți este înlocuit de un rău capital pentru că, lipsiți de informație concludentă, cetățenii pierd legătura cu realitatea. Dacă însă există un rău mai rău decât cel descris mai sus, acesta este reprezentat de ziariștii de conjunctură, oameni care se văd ca exponenți ai gândirii românești, ai culturii românești, ai artei românești, adică, cu alte cuvinte, ei sunt, fiecare în parte ”singurul român” îndreptățit să-și dea cu părerea despre orice la place sau nu le place.
Exponenții acestei categorii, de la Poptamaș și până la C.T. Popescu nu se sfiiesc deloc să încerce să ne impună rezultatele gândirii proprii pe post de adevăruri incontestabile în pofida faptului că nu au nici cea mai mică expertiză în domeniile abordate. De pe soclul de ”formatori de opinie” pe care s-au cățărat prin obediență și minciună, ei aruncă invective oricui nu se pleacă în fața ”importanței” lor dar, atunci când ”vântul” semănat se întoarce sub formă de furtună împotriva lor, se ascund grăbiți sub mantia drepturilor pe care le-au ignorat la victimele lor.
Lasa un raspuns