Alocațiile copiilor au fost mărite în acest an cu 20%, o creștere semnificativă în condiții de criză, spune premierul Florin Cîțu, întrebat dacă în 2021 vor mai fi majorate aceste alocații, în contextul în care pot fi folosiți banii economisiți din eliminarea pensiilor speciale.
„Anul acesta alocaţiile au fost mărite cu 20%. În Uniunea Europeană, anul trecut salariile au crescut în medie cam cu 3%, cele în sectorul public. În sectorul privat am văzut estimări pentru 2021 că salariile rămân constante. Eu cred că o creştere de 20% este una semnificativă şi pentru aceste alocaţii, în condiţii de criză”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat dacă în acest an vor mai fi majorate alocațiile copiilor.
Chestionat dacă nu pot fi majorate alocaţiile pentru copii la rectificarea bugetară, în cazul în care vor fi făcute economii la buget, premierul a răspuns: „Este vorba de un mod predictibil de a face politică economică şi avem o strategie fiscal-bugetară pe care am prezentat-o şi ne ţinem de această strategie”.
PSD a depus un amendament la bugetul de stat potrivit căruia alocațiile să fie majorate astfel: pentru copiii de la 2 ani până la majorat – de la 214 lei la 300 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi, de la 427 lei la 600 lei.
Lasa un raspuns