Premierul Nicolae Ciucă s-a înâlnit, joi, cu reprezentanţii uneia dintre cele mai mari companii din domeniul producţiei de hidrogen verde. „Potenţialul energetic al României oferă o perspectivă largă de dezvoltare”, a transmis premierul, încurajând investitorii americani să implementeze planuri solide de afaceri.
„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Plug Power, una dintre cele mai mari companii la nivel mondial care activeaza în domeniul producţiei de hidrogen verde”, a anunţat, joi, Guvernul.
Potrivit sursei citate, întâlnirea, la care a participat şi preşedintele Comisiei pentru Industrie din Parlamentul European, eurodeputatul Cristian Buşoi, a vizat oportunităţile oferite de România pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie a hidrogenului verde, în contextul angajamentelor asumate la nivel european privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi consolidarea economiei, in conditii de protejare a mediului şi folosind tehnologii verzi.
„Potenţialul energetic al României oferă o perspectivă largă de dezvoltare pentru companiile care vor să investească într-una din cele mai dinamice economii din Europa Centrală şi de Est. Dezvoltarea de capacităţi de producţie în plan local contribuie la viziunea Guvernului de a valorifica resursele prin producerea de valoare adăugată mare. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii oferă ţării noastre ocazia de a se consolida economic, în siguranţă.
Executivul încurajează investitorii americani să implementeze planuri solide de afaceri, beneficiind de nivelul înalt de pregătire a specialiştilor din ţara noastră, care activează în zona de cercetare – dezvoltare, având capacitatea de a gestiona şi proiecta tehnologii de vârf”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Preşedintele companiei Plug Power, Andy Marsh, a transmis interesul faţă de oportunitatea de a derula proiecte de investiţii de anvergură în România, în perioada următoare.
Compania americana a dezvoltat investiţii semnificative în Europa, în ultimii ani, având peste 4.000 de angajaţi la nivel global, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns