Cea mai mare parte din bani a venit din sumele defalcate din TVA, în timp ce aproape 67 de milioane de lei au fost venituri proprii, iar 123 de milioane de lei au venit din subvenții de la bugetul de stat pentru investiții.
Cu ajutorul acestor bani Consiliul Județean a reușit să investească bani în modernizarea Spitalului Județean, precum și în finanțarea programului guvernamental „Cornul și Laptele”. Acestea au fost și cele mai mari sume investite. Printre instituțiile care au primit ajutor de la autoritatea națională au fost și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, precum și Centrul Militar împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Cele mai puțin fericite beneficiare ale banilor județeni au fost, ca de obicei, evenimentele culturale și de recreere, religie și protecția mediului. Așa cum se poate observa, partea practică a fost în centrul atenției, protecția mediului mai putând aștepta, poate anul acesta va fi ceva mai fructuos.
Consiliul Județean a susținut și 10 proiecte cu finanțare din fonduri nerambursabile de aderare. Pe lângă asigurarea funcționării și cheltuielilor instituției, CJ a mai acordat bani și Direcției Județene de Evidență a Populației.
Cu toate aceste investiții, execuția bugetară s-a încheiat cu o realizare pe partea de venituri de 78%, în timp ce deficitul pe anul 2015 s-a ridicat la aproape 5 milioane de lei, care au fost, într-un final acoperiți de excedentul anilor precedenți.
Concluzia autorității județene este totuși, pozitivă, pentru că CJ afirmă că, per total, s-a reușit menținerea bunei funcționări a instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean. Biroul economic al instituției detaliază că în ciuda deficitului de aproximativ un milion de euro, anul 2015 a fost derulat normal în toate instituțiile subordonate.
Lasa un raspuns