Edilul sucevean Ion Lungu a verificat în cursul zilei de luni, 18 iunie, o parte din investițiile municipalității, aflate în curs de derulare.

Clădirea Pieței Burdujeni a prins contur, lucrările merg bine, iar până în luna septembrie sperăm să fie gata. La gardul de la Cimitirul Pacea Vechi, lucrările sunt conform graficului, în luna august urmând a fi finalizate.

Din nefericire, NU se poate spune același lucru despre stadiul derulării lucrărilor de pe strada Bogdan Vodă, unde constructorul nu lucra”, a transmis primarul Ion Lungu.

Acesta a făcut și un apel public către firma SUCT Suceava, care a câștigat licitațiile aferente asfaltării străzilor Bogdan Vodă și Mihail Sadoveanu, și care a primit din partea primăriei Ordinul de începere a lucrărilor, să respecte graficul de execuție.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.