Compania Națională de Investiții intenționează să constuiască, la Suceava, o bază sportivă de tip I. Anunțul a fost făcut de către primarul muncipiului Suceava, Ion Lungu, care a precizat că pentru consrtruirea acestei baze omologate UEFA, CNI a solicitat Primăriei Suceava să-i pună la dispoziție un amplasament.
„Noi avem acea suprafață de 12 hectare, la intrarea în municipiul Suceava, care a fost transferată la Guvern cu acest scop complex sportiv. Am transmis deja la Compania Națională de Investiții, voi trece pe acolo personal, că avem acest teren”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Potrivit edilului terenul de fotbal urmează să fie dotat cu nocturnă și cu o tribună pentru 500 de spectatori, iar în ceea ce privește numărul mic de locuri din tribună, primarul Lungu a spus că acestea pot fi suplimentate cu bani de la bugetul local. Baza sportivă ar urma să includă un teren pentru fotbal, unul pentru mini-fotbal, vestiare și parcare.
Trebuie precizat că CNI are un program prin care finanțează construirea a două tipuri de arene omologate în baza cerințelor UEFA, și anume, un stadion de 105/68 de metri cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectactori și o bază sportivă de 40/20 de metri pentru mini-fotbal.
Lasa un raspuns