Actualul primar al comunei Pojorâta, inginerul Ioan Bogdan Codreanu, cel care este și candidat la Consiliul Județean Suceava, a adus în atenția opiniei publice problema educației de la sate, care este deficitară, în ciuda anilor care s-au scurs și a celor care s-au perindat la instituțiile care ar fi putut schimba ceva.
În opinia candidatului la Consiliul Județean, satul sucevean are nevoie de mai multe investiții, iar faptul că în anul 2020 încă mai găsim unități de învățământ cu podea veche și wc în fundul curții, este de neacceptat pentru societatea zilelor noastre.

„Dreptul la educație este unul fundamental și cred că fiecare dintre noi, indiferent de mediul din care provine, ar trebui să se poată bucura de el. Fără educație nu poate exista o dezvoltare durabilă a societății. De aceea, una dintre principalele preocupări ale noastre va fi susținerea demersurilor care oferă sprijin educației, indiferent de formele pe care aceasta le îmbracă: investiții, acțiuni, evenimente educative”, a declarat, pentru SuceavaLive, ing. Ioan Bogdan Codreanu.

În comuna Pojorâta, astăzi, toate unitățile de învățământ se bucură de condiții europene de învățământ, investiții și dotări moderne. Ținând cont de acest aspect, candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean a transmis că este dispus să își pună experiența administrativă la dispoziție și cu susținerea financiară care poate fi oferită de Consiliul Județean Suceava,  în județ să nu mai existe școli cu aspect antic. 

Codreanu a subliniat că, în localități precum Brodina, Ulma, Izvoarele Sucevei, copiii nu trebuie să sufere din cauza așezării geografice sau a distanței față de orașe.

„Resping total această idee și mă încăpățânez să cred într-o educație egală. Iubesc copiii și nu vreau ca unul dintre ei să ne judece pentru că nu i-am oferit condiții moderne și mediu plăcut de învățare. Mulți dintre oamenii cu adevărat valoroși au plecat de la sate, iar acesta este un element extrem de important în această discuție, care ar fi trebuit să le dea de gândit și celor în mâinile cărora s-a aflat puterea, dar niciodată nu e prea târziu, când vrei să faci ceva cu adevărat! Voi susține cu toate puterile educația de la sate! Cred în copiii Bucovinei și mă voi lupta pentru dreptul lor la educație”, a transmis candidatul la Consiliul Județean Suceava.

Ioan Bogdan Codreanu este unul dintre cei mai performanți primari din județ, iar la alegerile din septembrie va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, din partea Partidului Mișcarea Populară. În proiectul său de dezvoltare a județului Suceava Educația este o prioritate.

„Dragi copii ai județului Suceava, continuați să ne faceți mândri! Ne vom lupta pentru voi! Sunteți viitorul țării noastre”, a conchis ing. Ioan Bogdan Codreanu.  

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.