Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc va aniversa în luna noiembrie 95 de ani de la înfiinţare. Manifestările ce vor celebra tradiţia şi excelenţa în învăţământul militar preuniversitar vor avea loc vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 9:00.
La activitate au fost invitaţi reprezentanţi ai conducerii M.Ap.N., oficialităţi ale instituţiilor publice locale şi judeţene, absolvenţi, cadre didactice şi militare active sau în rezervă.
Evenimentul va fi marcat printr-un ceremonial militar, un spectacol aniversar şi vizitarea colegiului.
Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc continuă tradiţiile Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi, înfiinţat la 25 noiembrie 1924, prin Înalt Decret Regal nr. 3889, promulgat şi semnat de regele Ferdinand.
Evenimentele din perioada 1940-1945 au marcat existenţa liceului, determinând mutarea acestuia şi apoi desfiinţarea pentru o perioadă de 8 ani. Liceul îşi redeschide porţile la 1 septembrie 1953 la Câmpulung Moldovenesc. Timp de 3 ani – până la terminarea edificiului special construit şi amenajat – liceul a funcţionat la Iaşi. Punctul terminus al itinerarului istorico-geografic este oraşul Câmpulung Moldovenesc, unde va cunoaşte cea mai lungă si stabilă perioadă a existentei sale, din 1956 si până în prezent.
La ceas aniversar, bilanțul este copleșitor: peste 12 000 de elevi, cuprinşi în 80 de promoţii. Cei mai mulţi dintre absolvenţii colegiului au îmbrăţişat şi s-au remarcat în cariera militară, aproximativ 200 ajungând la gradul de general, 10 devenind şefi ai structurilor militare centrale, iar 15 au fost decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Alţi absolvenţi sunt recunoscuţi ca specialişti în ştiinţe militare, personalităţi în cercetarea ştiinţifică, în viaţa economică, socială şi culturală.
Astăzi, în Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” se asigură dezvoltarea unui învăţământ modern şi eficient, prin implementarea de programe şi proiecte de educaţie bine fundamentate şi prin instituirea unui sistem viabil de management al calităţii. Aceste demersuri sunt susţinute prin dezvoltarea continuă a suportului logistic şi asigurarea unei resurse umane calificate.
Promovând valorile și continuând tradiția, colegiul a devenit în cei 95 de ani de la înființare un reper esențial al învățământului românesc. An de an, în acord cu misiunea asumată, de a pregăti absolvenţi apţi pentru a urma instituţiile militare de învăţământ superior, elevii colegiului au făcut dovada pregătirii lor prin rezultatele foarte bune înregistrate la examenul de bacalaureat și la admiterea în academiile militare. În același timp, elevii colegiului au participat la concursuri și olimpiade școlare, prestația lor fiind apreciată cu premii și distincții în competițiile județene, interjudețene, naționale și internaționale.
Nota specifică este dată de asigurarea permanenţei actului pedagogic prin activităţile specifice, conform programului orar, precum şi de regimul de internat. În colegiu, activităţile pedagogice sunt realizate atât de cadrele didactice, cât şi de ofiţeri şi instructori militari. Actul instructiv-educativ vizează, de asemenea, educarea, instruirea, formarea spirituală, multiculturală şi transmiterea elevilor a valorilor şi modelelor europene, proiectele şi activităţile educative diversificând şi completând oferta educaţională a şcolii.
Calitatea desăvârșită a actului didactic și educativ a fost recunoscută de Ministerul Educației Naționale prin acordarea titlului de „Colegiu Național”, începând cu anul 2014. Pentru performanțele deosebite obținute în activitatea de promovare și dezvoltare a dimensiunii europene a educației, în anul 2013, 2016 și 2019 instituția a fost declarată „Școală Europeană”.
Așadar, la ceas aniversar, în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc tradiția se împletește cu modernitatea actului educațional prin dezvoltarea unui învățământ eficient, prin implementarea de programe și proiecte de educație bine fundamentate și instituirea unui sistem viabil de management al calității.
Lasa un raspuns