„Acum în Comuna Cornu Luncii avem 15 șantiere. Vă spun sincer că lucrările merg mai bine decăt în condiții de normalitate deplină. Sunt foarte încântat de modul în care evoluează lucrurile”, a declarat primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron.

Potrivit edilului, în satul Dumbrava se lucrează la reabilitarea, modernizarea șii extinderea școlii, precum și la grădinița cu program prelungit.

De asemenea, în satul Brăiești se lucrează la rețeaua de apă și canalizare, la amenajarea trotuarelor, se reabilitează unitatea școlară și se construiește sala de sport.

Pe de altă parte, în satul Băișești se construiește dispensarul uman și o grădiniță cu program normal. Tot aici se lucrează și la rețeaua de apă și canalizare, precum și la amenajarea trotuarelor din sat.

„Proiectele privind școala de la Dumbrava și construirea grădiniței de la Băișești au fost demarate în perioada pandemiei de coronavirus”, a subliniat primarul Gheorghe Fron.

De altfel, în satul Cornu Luncii, Gheorghe Fron a precizat că se lucrează la rețeauade apă și canalizare, se definitivează asfaltarea drumurilor comunale și a ulițelor, se lucrează la amenajarea trotuarelor, se construiește un nou sediu pentru Primărie  și se dotează Căminul Cultural.

În satele Sasca Mare, Șinca și Păiseni se lucrează la rețeaua de apă, la sala de sport care se face cu bani de la bugetul local, se finalizează lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale de la Sasca Mare, se asfaltează drumurile comunale și se lucrează la regularizarea pârâului Sasca Mare, pe o lungime de 5,2 km, cu pod peste Săscuța și pod la intrarea în satul Șinca.

De asemenea, Gheorghe Fron a informat că se lucrează și la dotarea căminului cultural din satul Sasca Mică.

„Acum am depus un proiect privind eficientizarea energetică și modernizare a școlii din Brăiești și lucrăm la proiectul de modernizare a școlii din Brăiești și la Păiseni și terminăm cu modernizarea unităților școlare din comună”, a declarat Gheorghe Fron.

Acesta a subliniat că una dintre prioritățile pe care le are pentru viitor este infrastructura rutieră. De asemenea, edilul se focusează și pe regularizările râului Moldova, precum și a celorlalte cursuri deapă care tranzitează comuna pe care o conduce.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.