România se confruntă, în prezent, deși este membră a Membră a Uniunii Europene, cu existența unor comunități ne-racordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice iar fenomenul sărăciei energetice atinge cote mult mai mari. Un studiu realizat în anul 2015 la nivel european arătă că 11% din populație este afectată de această problemă. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie 2018, piața energiei s-a liberalizat complet iar de gradul de informare al cetățenilor/autorităților, mai ales a celor din localitățile mici/îndepărtate, cu privire la criteriile folosite în opțiunea pe care o fac pentru un furnizor sau altul, depinde optimizarea costurilor și reducerea consumului de energie.
În acest context, conștientizând nevoia de informare din plan local, Institutul pentru Politici Publice (IPP) și Asociația Comunelor din România (ACoR) au desfășurat, în ultimele 2 luni, o caravană alături de experți în energie, în două părți opuse din țară, unde au oferit informații unui număr de peste 60 deprimării de comune din regiunea de vest (județele Hunedoara, Arad, Timișoara, Caraș Severin) și din regiunea de sud (Giurgiu, Ilfov, Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea) și au preluat, în același timp, un inventar de probleme/dificultăți pe care le vor comunica, sub forma unui document de politică publică,Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Ministerului Energiei, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Comisiilor parlamentare de profil și altor actori responsabili în domeniu. IPP a realizat anterior o documentare la nivelul a 577 de comune din județele menționate mai sus privind lipsa accesului la energie respectiv disponibilitatea comunităților locale de a folosi mijloace alternative de energie, utilizând atât metode cantitative de cercetare (chestionar prestabilit, date statistice disponibile online, etc.), precum și metode calitative (interviuri cu primarii/reprezentanții comunităților).
Astfel:
- 55% dintre primăriile incluse în documentare spun că există cel puțin o gospodărie neconectată la electricitate, în comuna lor;
- Principalele motive ale neconectării la electricitate sunt lipsa actelor de proprietate (26%) respectiv lipsa resurselor financiare pentru achitarea facturilor (26%);
- 88% dintre comune au întreprins măsuri pentru eficientizarea iluminatului public (85% folosind LED);
- 81% dintre comune nu au realizat niciodată un audit energetic
Trebuie menționat și faptul că, în județul Suceava sunt foarte multe localități în care investițiile în electricitate sunt fie la stadiul de promisiune electorală, fie implementarea este destul de greoaie.
Conștienți de efectele liberalizării pieței de energie, primarii comunelor reclamă nevoia de asistență tehnică, prin fonduri UE, granturile SEE, norvegiene, etc., pentru pregătirea și implementarea de proiecte în domeniul energiei alternative, dată fiind lipsa resursei umane calificată în acest sens. Simplificarea legislației privind accesul la energie, atât pentru rețeaua clasică cât și pentru alternative la conectarea clasică este cerută de către autoritățile locale astfel încât să deblocheze proiecte/inițiative ce ar putea fi în beneficiul comunității locale.
Pe de altă parte, distribuitorii de energie nu se implică suficient de mult în ce privește facilitarea accesului la energie în mediul rural – în sensul de a informa cetățenii și autoritățile locale cu privire la posibilitățile de conectare la rețea precum și de a cunoaște în fapt situațiile specifice existente în teren, ceea ce le-ar permite distribuitorilor să adopte măsuri individualizate de soluționare a problemelor privind accesul la rețea precum și reducerea sărăciei energetice.
Preluând aceste probleme și multe alte nevoi ale comunităților din mediul rural, prin experții în energie cooptați, Institutul pentru Politici Publice și Asociația Comunelor din România se pun în continuare la dispoziția oricărei autorități publice, indiferent de mărime, prin numărul de telefon 021.212.3126, pentru orice întrebare al cărei răspuns ajută comunitatea să beneficieze de un contract în beneficiul membrilor acesteia.
Lasa un raspuns