Comunitatea din Pojorâta a pierdut un om ce și-a dedicat mare parte din viață sportului și a fost sufletul echipei de fotbal a localității.
Cei care l-au cunoscut spun despre Vasile Bosancu că avea o admirabilă tărie de caracter și că a contribuit cu toată ființa sa la descoperirea tinerilor cu potențial și la menținerea unei unități în echipele de fotbal.
Deloc întâmplator, și ultimele dorințe ale inimosului Vasile Bosancu au avut legătură cu activitatea sa sportivă din Pojorâta.
Primarul comunei, Ioan Bogdan Codreanu, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei menționând că întreaga comunitate deplânge moartea omului dedicat sportului din Pojorâta, cu o carieră de 60 de ani în acest sens. În semn de recunoștință, edilul a declarat că a demarat procedura necesară astfel încât stadionul din comună să îi poarte numele.
„În fiecare zi ne preda câte o lecție de patriotism local și de omenie. Era mai energic și mai optimist decât mulți dintre noi și dacă nu i-am mulțumit suficient cât era printre noi, o facem acum, aducându-i un ultim omagiu. Îl vom păstra mereu în inimile noastre și îi mulțumim pentru tot timpul pe care și l-a dedicat echipei din Pojorâta”, a transmis primarul Ioan Bogdan Codreanu.
Lasa un raspuns