Miercuri, 2 octombrie, în jurul orei 14:38, Vasile L. a sesizat prin SNUAU 112 faptul că la Spitalul municipal  Rădăuți a fost adusă o persoană cu urme de agresiune.

Din cercetări s-a stabilit că la data și ora menționate, la Spitalul Municipal Rădăuți, în calitate de aparținători ai lui Gheorghe L., persoană adusă cu ambulanța la sediul spitalului, s-au deplasat numiții: Liliana L., de 40 ani, soțul acesteia Arhip L., de 43 ani, fiul lor Robert L., de 20 ani și Constantin L., de 37 ani. În timp ce aceștia se aflau în curtea spitalului în fața Compartimentului Primiri Urgențe, au fost abordați de către numiții: Angela L., de 35 ani, Viorica B., de 25 ani, Ancuța B., de 29 ani, M. L., de 16 ani, Ștefan B., de 31 ani, toți din com. Dornești și Radu M., de 24 ani, din orașul. Buhuși, județul Bacău.

Pe fondul evenimentelor din data de 01.10.2019 petrecute în comuna Dornești, ocazie cu care a avut loc un conflict între membrii celor două grupuri menționate și rude ale acestora, între cele două tabere a izbucnit un scandal.

Astfel, membrii grupului format din Angela L., Viorica B., Ancuța B., Marian L., Ștefan B. și Radu M. și cei din grupul format din Liliana M., Arhip L., Robert L. și Constantin L., în public, au proferat injurii, s-au amenințat și și-au aplicat reciproc lovituri. 

Prin faptele comise având în vedere destinația locului în care se aflau, respectiv in curtea Spitalului Municipal Rădăuți – Compartimentul de Primiri Urgențe, cei menționați au tulburat ordinea și liniștea publică. Leziunile suferite de persoanele implicate sunt ușoare, acestea urmând a fi supuse unei examinări medico-legale.

La sediul Poliției Municipiului Rădăuți au fost conduși în primă fază: Liliana L., Arhip L., Robert L., Angela L., Viorica B., Ancuța B. și Marian L. 

În urma verificărilor,pe raza comunei Dornești, au fost identificați și Ștefan B și Radu M. care au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Rădăuți. 

În urma audierilor, față de suspecții: Liliana M., Arhip L., Robert L., Viorica B., Ancuța B., Ștefan B. și Radu M. a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Față de Liliana L. nu a fost dispusă o măsură privativă de libertate, ținând cont de faptul că aceasta este mama unui copil de 2 săptămâni. 

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „tulburarea liniștii și ordinii publice” și „loviri sau alte violențe”.

În cursul zilei de 03.10.a.c., suspecții urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunerea de a dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive față de aceștia.

A fost solicitat sprijinul CRAP al IPJ Suceava pentru escortarea celor 7 reținuți și depunerea lor la CRAP din cadrul IPJ Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.