Medicul Cătălin Tibeică, consilier județean liberal, a transmis, după ședința extraordinară de îndată a Consiliului Județean Suceava de miercuri, 18 decembrie, că a rămas neplăcut surprins de modul în care președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, alege să împartă banii din bugetul  instituției.
Dr. Tibeică a constatat că 85% din banii alocați vor ajunge către Primăriile PSD. Concret, din cei 6,9 milioane de lei alocați, 5,9 milioane de lei sunt destinați către 32 de primării conduse de primari social democrați, din cele 38 de localități care au primit bani.
„Chiar am avut mari speranțe în cuvintele domnului Președinte Gheorghe Șoldan atunci când a promis că nu va face politică în interiorul administrației județene și că va face alianță în CJ Suceava cu TOȚI SUCEVENII și cu TOȚI CONSILIERII JUDEȚENI!
Însă fericirea a durat foarte puțin timp întrucât la nici câteva săptămâni distanță a ales să împartă sumele în mod politic, iar declarațiile domniei sale nu au fost decât niște simple vorbe, luând exemplul președintelui PSD Marcel Ciolacu, trecând foarte repede de la FAPTE la VORBE!”, a spus consilierul județean Cătălin Tibeică.
Un alt aspect dezaprobat de liberalul rădăuțean, dar și de ceilalți colegi ai săi, este modul în care conducerea CJ a convocat pe repede-nainte ședința, fără ca deliberativul să aibă suficient timp să lectureze ordinea de zi. De altfel, sfidător este și faptul că noua conducere a CJ Suceava „a omis” să poarte discuții cu liderul grupului PNL din CJ Suceava, pentru a discuta în prealabil despre necesitățile urgente ale fiecărei localități. 
Deși dr. Tibeică avea pregătit un amendament la proiectul de hotărâre, președintele Șoldan, pentru că el este cel care conduce ședința, nu i-a dat ocazia să îl supună votului, sărind direct de la discuții – la vot.
„Dragi locuitori ai municipiului Rădăuți și ai comunelor Burla, Volovăț, Marginea, Sucevița, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Putna, Vicovu de Sus, Bilca, Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Satu Mare, să știți că astăzi am încercat să depun un amendament pentru a îndrepta această nedreptate prin care Președintele Consiliului Județean Suceava v-a alocat fabuloasa sumă de 0,00000 RON, însă la procedura de vot s-a trecut direct la vot după discuții, nemafiind parcursă și etapa amendamentelor. Așteptându-mi rândul la vot, am întrebat dacă avem voie să depunem amendamente și mi s-a comunicat că nu se mai poate întrucât a trecut această etapă.
Prin urmare proiectul propus a trecut cu 22 voturi PENTRU (18 PSD – 4 AUR).
Concluziile le trageți dumneavoastră stimați Suceveni!”, a conchis consilierul județean liberal dr. Cătălin Tibeică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.