La 614 ani de la prima atestare documentară a comunei, Primăria și Consiliul Local Vama, prin Centrul Cultural din localitate, și în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, organizează evenimentul „Vama, Istorie, Tradiții, Turism și Gastronomie Locală”. Astfel, după o pauză de mai mulți ani, pe stadionul din comună va fi un eveniment reprezentativ pentru comunitate.
Primarul și viceprimarul comunei Vama, Nicolai Baltag și Tiberius Lucuțar, îi invită pe cetățeni să ia parte la manifestările de sâmbătă, 23 septembrie, și duminică, 24 septembrie, dedicate sărbătorii localității, subliniind că printre invitații speciali se numără Angelica Flutur și Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
„Conducerea Primăriei, alături de Consiliul Local, îi invită pe cetățenii comunei să petreacă două zile în compania artiștilor ce vor urca pe scena amplasată pe stadionul din Vama”, a declarat viceprimarul comunei Vama, Tiberius Lucuțar.
Potrivit viceprimarului Tiberius Lucuțar, ziua de sâmbătă, 23 septembrie, va debuta la ora 14:00, la Centrul Cultural Vama, acolo unde se va desfășura o conferință pe teme istorice, deschiderea oficială a evenimentului urmând să aibă loc la ora 15:00. Din programul gândit de organizatori nu vor lipsi artiștii locali, astfel că pe scena de la Vama vor urca Ansamblul „Cetina Junior”, Ilinca Sticleț, Grupul Folcloric „Floare de colț”, Muguri de folclor, Școala de artă „Ion Irimescu” Suceava, Irina Vaman, Constantina Bardaș, Diana Doroftei, Gabriel Cârcu, Alessia Andronic, Grupul Folcloric „Cununa Bucovinei”, Iustina Horga, Daria Maftean, Elisabeta Dominte, Grupul Folcloric „Dor Bucovinean” și Cornel Simionescu.
Ziua de duminică, 24 septembrie, va debuta la ora 12:30 cu o paradă a portului popular, care va pleca de la sediul primăriei. După cuvântul de deschidere, vămenii se vor putea bucura de muzică și voie bună, ce vor fi întreținute atât de artiști locali, cât și de invitați speciali. Printre cei ce vor urca pe scenă se numără Larisa Țugui, Bianca Moldovan, Muguri de tezaur, Alesia Catrinar, Cătălin Ciobanu, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, Mădălina Lupu Popii, Nicoleta Cojocaru, Astoria Band Muzic Neamț, Grupul vocal instrumental „Piatra Șoimului”, Geta Zbranca, Ansamblul Folcloric „Flori de Bucovina”, Dayana Ivașcu, Ansamblul Folcloric „Plaiurile Pojorâtei”, Liliana Coca, Grupul folcloric „Dor de la Humor”, Ansamblul Folcloric „Cetina” Vama, Ilinca Sticleț, Cătălina Rotaru, Petronela Butnariu, Formația Allegro și Tugorița Baltag. Seara se va încheia cu un impresionant foc de artificii și cu un recital susținut de Cornel Simionescu.
Lasa un raspuns