Este cunoscut faptul că lucrul cu instituțiile statului nu a fost niciodată ușor, însă cetățenii județului nostru au aflat că se poate și altfel. Pentru a ajuta gospodarii suceveni să își transforme casa în fermă comercială, Camera Agricolă Judeţeană Suceava a organizat întâlniri pe diverse teme din acest domeniu, urmărite fiind inclusiv formarea şi consolidarea clasei de mijloc în spaţiul rural din 55 localităţi ale judeţului.
Această inițiativă vine ca o confirmare a obiectivelor Camerei Agricole Județene Suceava care se concentrează pe dezvoltarea agriculturii și a satului bucovinean. Astfel, viitorii fermieri au putut să asculte specialiști ai instituției în dezbateri bazate pe cinci tematice mari. S-a acordat consultanță pentru mai mult de 1.000 de fermieri care doreau să asimileze fonduri europene și guvernamentale pentru dezvoltare rurală în mai mult de 50 de localități.
Așa cum informează directorul executiv, Haralampie Duţu, „dezbaterile s-au axat pe implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020; formele de ajutor financiar acordate producătorilor agricoli de la bugetul de stat şi de la Uniunea Europeană, precum şi pe modalităţile de sprijinire a tinerilor fermieri, pentru ca aceştia să poată beneficia de fonduri europene.”
Astfel, anul trecut specialiștii în consulatanță de la nivel local și județean s-au implicat în întocmirea și depunerea dosarelor de plată, în modificarea planurilor de afaceri și a rapoartelor de progres pentru cei care sunt sau au fost la vremea respectivă beneficiari ai măsurii 1.4.1 – „Sprijin pentru fermele de semi-subzitenţă” şi măsurii 1.1.2 – „Instalarea tinerilor fermieri”. Aceste măsuri sunt aferente proiectelor admise la finanțare în anii 2009-2012.
Pentru ca fermierii să fie în deplină cunoștință de cauză consilierii publici au organizat cursuri de formare profesională sau demonstrații pe loturi zootehnice sau vegetale.
Lasa un raspuns