Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că statistica lunii august referitoare la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava arată că acesta este în continuare o poziție la vârful clasamentului, locul 5, după aeroporturile din Timișoara, Iași, Cluj și București, înaintea aeroporturilor din Craiova, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Oradea, Brașov, Constanța, Maramureș, Băneasa, Satu Mare, Arad și Tulcea.
Mai mult, Aeroportul Suceava este pe locul 6 la numărul de mișcări, aproape la egalitate cu cel din Constanța, fiind vorba de litoral și de luna august.
„Aceste cifre sunt un puternic suport de argumente în negocierile pe care le avem în aceste zile cu operatori aerieni. Ieri după masă, la ora 16:00, o delegație a Aeroportului Suceava, în frunte cu directorul Ioan Măriuța, a fost prezentă în capitala Irlandei, la Dublin, la o discuție cu una dintre cele mai mari companii de aviație pentru a le aduce argumente să deschidă curse internaționale de pe aeroportul din Suceava. Această întâlnire a fost intermediată de ambasadorul României în Irlanda și doresc să îi mulțumesc pe această cale pentru implicare.
Au mai fost întâlniri și cu operatori din Republica Moldova și urmează alte discuții cu alți operatori în perioada următoare”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns