Că numai cu ea stătea de când părinții erau în Italia, la muncă. N-o iubea pe bunică-sa. Prea era o femeie rea și zgârcită. Nu-i dădea bani nici măcar de o înghețată și doar știe că ai ei îi trimiteau lunar câte 300 de euro numai pentru dânsa. Ca să aibă cu ce să o crească. Că de asta au plecat: ca să-i poată oferi de toate. N-avea nici măcar o pereche de blugi cum trebuie. Toți din sat râdeau de dânsa. Numai el n-a râs. El le-a zis să tacă, i-a luat o înghețată și un suc. Ea era acolo după pâine. Asta avea voie să cumpere, dar nu mai mult de una pe zi. A întrebat-o cum o cheamă și au discutat câteva minute de parcă s-ar fi cunoscut de când s-au născut. Așa a aflat că erau colegi la liceul din Suceava. Fata s-a bucurat. Din toamnă avea cu cine merge la școală. Singură îi era cumva rușine. El era cu un an mai mare… trecuse într-a X-a. Făcea la profesională, că acolo îi dădeau bani de liceu.
Din acel moment, vara a trecut mult mai repede. Mirela mergea în fiecare zi după pâine și parcă de fiecare dată întârzia tot mai mult. Bunică-sa bănuia că ceva nu-i în regulă, dar fata îi spunea că a trebuit să stea la coadă, ba că nu era adusă pâinea, ba că nu era proaspătă și a mai așteptat jumătate de oră ca să vină un nou transport, ba că n-a găsit la magazinul ăla și că a trebuit să meargă la celălalt, tot din astea. N-o putea dovedi. De fapt, Mirela se îndrăgostea din ce în ce mai tare. Îl vedea deja bărbatul ei și simțea că nu poate trăi fără el. George îi cumpăra tot timpul câte un suc, sau bere cu lămâie sau lichior. I-a cumpărat chiar și colanți, niște blugi pe talie și niște machiaje. O răsfăța! Bunicii i-a zis că i-a primit de la mătușă-sa Mihaela, care are tarabe în Bazar. Bătrâna a înghițit-o și pe asta. Știa că Mihaela ține la fată, dar n-a vrut s-o lase să stea cu dânsa, ca să nu se strice. Ce, nu știe ea cum e cu nevestele astea tinere?!?
…l-a dezbrăcat și au făcut ce știa că fac și alții de vârsta lor
Seara, Mirela se ducea în camera ei pe la ora 19:00. Pe la ora 20:00, maxim ora 21:00, mămuca închidea televizorul și se băga la somn. Încă jumătate de oră, până începea baba să sforăie și gata… era liberă. George o aștepta la marginea pârâului. Aveau acolo un loc al lor unde nu-i vedea nimeni. În seara aceea, băiatul a adus lichior de cireșe și cornuri cu ciocolată. Au mâncat, au băut, au pus niște muzică de pe telefonul lui. Au început să se sărute. Gata! Mirela voia să fie a lui, așa că s-a dezbrăcat, l-a dezbrăcat și au făcut ce știau că fac și alții de vârsta lor. Nimic altceva. După acea seara, în absolut toate serile s-au iubit la lumina lunii până a început școala. La școală, se iubeau în toaletă, în parcul liceului, în cimitir, în clase, după ore. Toți făceau la fel. Doar că ea a rămas grea…
Când și-a dat seama, i s-a părut că viața i se sfârșește. De câte ori nu s-a gândit să se sinucidă?!? Nu știa cu cine să vorbească, nu știa ce să facă. Nici lui George nu i-a spus de teamă să n-o părăsească. Bunicii nu putea, pentru că ar fi omorât-o, mamei nu putea pentru că o omora cu așa veste. Simțea că înnebunește. Până la urmă, prima căreia i-a spus a fost doamna dirigintă. Aceasta a dus-o la spital să-și facă analizele. Era deja în luna a 4-a. Când și-a văzut copilul, a simțit că poate! Că poate să facă față tuturor. Prima oară l-a sunat pe George. I-a spus de copil. Acesta s-a speriat, dar ei nu-i mai păsa. Până seara, a vorbit și cu bunica și cu mama. Amândouă au început a plânge. Nici una nu i-a zis să avorteze, nici una nu i-a reproșat nimic. Numai mămuca a zis de două ori „Ce rușine tu, Mirela, ce rușine pe casa noastră…” Atât. Oricum, ei nu-i mai păsa. Știa că trebuie să aibă acest copil, să fie puternică pentru dânsul. Așa L-a descoperit pe Dumnezeu. A început să se roage la El zilnic, cu toată ființa și minunile au apărut una după alta.
A revenit la școală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
Prima dintre ele a fost într-o sâmbătă, când George și tatăl său au venit la ea acasă. Băiatul nu mai vorbise cu ea de două săptămâni. Au cerut-o de nevastă, dar bunică-sa a zis că nu poate hotărî fără maică-sa. La o săptămână, părinții fetei erau în țară. Deși se aștepta să fie certată, amândoi și-au cerut iertare că n-au știut cum să se ocupe de ea. Au sărutat-o și au ținut-o în brațe o noapte întreagă. Deja nu mai era singură. În cele din urmă, au încuviințat căsătoria.
La școală, toată lumea a aflat de povestea celor doi iubiți. Culmea e că niciun coleg nu a făcut vreo glumă proastă. Chiar se interesau de sănătatea copilului și aveau grijă să o protejeze de toate. Nici profesorii n-au judecat-o. Zâmbeau când se uitau la ea și absolut toți îi dădeau sfaturi și o încurajau. Întâmplarea a făcut ca Mirela să nască cu numai o lună înainte de încheierea anului școlar. Avea note la toate obiectele, tezele date, așa că a putut avea situația școlară încheiată. La spital au vizitat-o colegii, profesorii și rudele, iar vara a trecut pe nesimțite. Era mamă. În ciuda vârstei, se simțea mai matură și mai responsabilă. Din toamnă, a revenit la școală ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A terminat 12 clase și s-a angajat vânzătoare în sat. George a plecat în Anglia. Ea a promis că nu-și va lăsa copilul singur niciodată.
Aceasta este o întâmplare adevărată care a avut loc în unul dintre liceele sucevene în anul școlar 2012 – 2013. Am schimbat numele personajelor, la rugămintea lor. Cu personajul principal m-am întâlnit întâmplător, în această săptămână, în autobuzul numărul 2. I-am fost profesor. A urcat de la Policlinică cu fetița ei de mână. O minunăție de omuleț. Bucuria se citea și pe ochii copilului și pe ai mamei… ori, despre asta este vorba!
Lasa un raspuns