Un alt eveniment anual, care atrage milioane de turişti de pretutindeni, a fost anulat. Din cauza pandemiei, celebra sărbătoare müncheneză a berii nu va mai avea loc în această toamnă.
„E foarte dureros şi trist”, a declarat premierul Bavariei, Markus Söder. Decizia de a anula în acest an Oktoberfest a fost luată de comun acord cu primarul general al capitalei bavareze, Dieter Reiter, considerând că riscul răspândirii coronavirusului în timpul unui astfel de eveniment „este pur şi simplu prea mare”.
Organizaţia Mondială a Sănătăţiii (OMS) avertizează faţă de o relaxare prematură a limitărilor de contact şi a altor măsuri restrictive anti-COVID-19. În caz contrar, există pericolul reizbucnirii unui val de infecţii. „Până nu se va descoperi un vaccin sau o altă metodă eficientă de tratament, aceasta va fi normalitatea noastră”, a subliniat Takeshi Kasai, director regional pentru Pacificul de Vest al OMS.
Lasa un raspuns