Încă de la apariție, costumul a fost menit să denote evenimente speciale sau să semnalizeze privitorilor o anumită demnitate a purtătorului, care să-l scutească pe acesta de ingerințe nedorite. Perioada ascensiunii spre putere a comuniștilor l-a transformat însă rapid într-un altfel de uniformă, făcând din costumele de gata, o marcă înregistrată a funcționarului sau liderului de sindicat, ștergând dintr-o singură mișcare diferențele dintre intelectualul de ținută și absolventul de 4 clase numit director de fabrică.
Deși nu haina face pe om, cum știm din bătrâni, haina îl determină să se poarte de parcă ar fi fost născut în costum. După ’90, această industrie a imposturii a fost upgradată prin apariția costumelor Armani făcute la Apaca sau Sibiu, după șabloane alcătuite de calculatoare pe manechine de plastic. Ele sunt rareori potrivite și trebuie ajustate pe purtător, lucru rareori făcut de acesta, de unde rezultă o senzație de artificial în comportamentul respectivului. Indivizii care poartă asemenea costume, adică cei mai mulți dintre purtători, în loc să scoată în evidență scopul costumului, intră într-o masă amorfă, devin manechine, semnalizând oricărui privitor avizat neapartenența lor reală la categoria celor care merită să poarte un asemenea veșmânt.
Trecerea costumului din categoria unicat la categoria de serie s-a făcut în detrimentul clar al acestuia. Nu e nevoie decât să observați iuțeala celor OBLIGAȚI de funcții să poarte asemenea veșminte, să iasă din ele pentru a îmbrăca haine lejere.
Costumul obligă, restrânge libertatea de exprimare fizică și verbală a purtătorului, dar mai presus de orice altceva, suprimă individualitatea purtătorului pentru a-l putea încadra într-o categorie de costume. Există foarte puțini oameni care se simt bine în costum, mai toți atât de excepționali prin ei înșiși că nu mai au nevoie de recunoaștere exterioară. Restul, vă rog să observați o adunare de politicieni sau de profesori universitari, veți avea nevoie numai de câteva minute să vă dați seama de cei importanți față de cei subalterni.
Eu nu port costum deoarece nu sunt membru al niciuneia din uniunile care îl folosesc pe post de uniformă și nici nu consider că haina mă reprezintă. De aceea, cum singurele ocazii în care sunt nevoit uzual să-l port sunt funerariile din familie, mult mai frecvente de la o vreme decât nunțile și botezurile, mă simt rău îmbrăcat așa. Nu mă ajută nici faptul că mă includ într-o mare de alte costume, purtate de alți oameni care se simt incomod în ele.
Lasa un raspuns