Costurile cresc foarte mult în cabinetele stomatologice, însă nu pentru că se dezinfectează mai mult, spune medicul stomatolog Andreea Dumitrescu, ci pentru că au crescut enorm preţurile, în special la echipamentele de protecţie şi materialele de dezinfecţie, însă şi la materialele specifice.

Cabinetul dr. Dumitrescu a fost redeschis în condiţii speciale din 28 aprilie 2020. Medicul spune că a cheltuit 5.000 lei pentru achiziţionare unor lămpi noi pentru dezinfecţie, dar şi pentru materialele necesare dezifecţiei. Pe lângă lampa UV care s-a impus tuturor cabinetelor, a cărei folosinţă era deja reglementată, a achiziţionat şi o lampă UVC (folosită uzual în sălile de operaţie), care are avantajul că poate fi folosită în prezenţa personalului şi a pacienţilor.

„S-a renunţat la prevederea iniţială cu nebulizarea şi a rămas să se facă dezinfecţie UV, care oricum era reglementată. Toate cabinetele din România, în mod normal, trebuie dotate cu aceste lămpi. Au însă foarte marele dezavantaj că nu pot fi folosite în prezenţa omului, trebuie să laşi o oră, să faci dezinfecţia ca la carte. Acum sunt nişte lămpi care sunt şi în sălile de operaţie din România, care filtrează aerul, UVC se numesc ele, îl sterilizează şi îl repun în circulaţie. Acestea funcţionează permanent, nu afectează persoanele. Nu sunt obligatorii şi sunt mai scumpe“, a declarat dr. Dumitrescu.

Medicii vor folosi de asemenea un halat impermeabil, care face parte din echipamentul standard al chirurgilor din sălile de operaţie, mască şi vizieră, propunerea iniţială, de a lucra echipaţi în combinezoane, dovedindu-se aproape imposibil de pus în practică, pentru că, spune medicul, la un program de ore întregi de intervenţii purtarea unui astfel de echipament devine de nesuportat. În plus, dezechiparea trebuie să se facă într-o cameră specială, după o procedură specială, ca, de altfel, şi echiparea.

Cât despre cum au crescut preţurile, lucrurile stau exact cum am constatat cu toţii atunci când cumpărăm o mască simplă chirurgicală care costă acum 5 lei în farmacie, iar înainte costa 0,30 lei.

„Halatele de chirurgie pe care le luam cu 8-9 lei, acum sunt 60. Le-am luat cu 80 săptămâna trecută, acum o să le iau cu 40, aştept curierul. Bonetele acelea de unică folosinţă – o pungă cu 100 de bucăţi costa 30 lei, iar acum 150 lei. Nu cresc costurile pentru că se dezinfectează mai mult. Noi facem ce făceam şi înainte, numai că preţurile a tot ceea ce achiziţionezi au crescut, sunt cel puţin de două ori mai mari. Motivează că pentru tot ce se importă costă dublu transportul, iar preţul transportului este foarte mare“, a mai spus medicul, precizând că pentru materialele specifice preţurile aproape s-au dublat, în acest caz creşterile fiind însă mult mai mici decât în cazul materialelor de protecţie şi al dezinfectanţilor.

Toate aceste costuri mai mari se reflectă în tarifele către pacienţi, care, este adevărat, au crescut. Dr. Dumitrescu spune că manopera în cabinetul său a crescut cu 30-50 lei, astfel că se ajunge la un cost final cu 10-20% mai mare decât înainte de pandemie. „Nu poţi să impui nişte preţuri… Se şi exagerează, am auzit de clinici care impun taxă de dezinsecţie, însă nu poţi să faci aşa ceva. E adevărat, ieşi mult mai în pierdere, serviciile scad la mai puţin de jumătate, pentru că este foarte greu să lucrezi la fel în noul echipament. Este un efort fizic şi psihic mult mai mare decât era înainte“, a mai spus medicul.

Pacienţii, însă, aveau mare nevoie de aceste servicii, în cazul multora problemele agravându-se, cu atât mai mult cu cât au evitat să se prezinte în cabinetele pentru Urgenţe, de teama de a nu contracta Covid-19. Unul dintre formularele pe care pacientul le completează, de altfel, la intrarea în cabinet are şi o astfel de menţiune, că sunt conştienţi că se supun riscului de a contracta Covid-19. Pacienţii semnează aceste formulare, iar hârtiile rămân în cabinet, deocamdată nefiind clar pentru câtă vreme, informează adevarul.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.