Sistemul taxei judiciare de timbru va fi modificat substanțial, un proiect de act normativ în acest sens fiind adoptat de Executiv miercuri, 26 iunie. Printre schimbări se numără introducerea taxei judiciare de timbru pentru cereri care în prezent sunt scutite de la plată, dar și stabilirea unor tarife mult mai mari față de cele practicate momentan în cazul anumitor acțiuni.

Măsurile sunt cuprinse într-un proiect de ordonanță de urgență privind taxele judiciare de timbru, vechile acte normative în domeniu urmând a fi abrogate.

În preambului proiectului de act normativ se precizează că „luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgență a prezentului proiect ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadecvat față de liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil și a noului Cod de procedură civilă, cu consecințe negative pe planul situației justițiabililor și al nevoilor acute ale sistemului judiciar, dar și al transparenței și disciplinei financiare impuse de exercițiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbre”.

O modificare adusă de actul menționat se referă la acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, care se vor taxa cu 100 lei. Până în prezent, pentru aceste acțiuni nu se percepeau taxe.

Cu o sumă mai mică, 20 de lei, vor fi taxate acțiunile și cererile privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă și cele privind soluționarea conflictelor colective de muncă, precum și executarea hotărârilor pronunțate în aceste litigii. În momentul de față, acestea sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate va fi taxată cu 20 lei, deși în prezent acestea sunt scutite de la plată.

Proiectul de ordonanță prevede, printre altele, taxe mult mai mari pentru anumite acțiuni sau cereri.

Astfel, cererile pentru dobândirea personalității juridice de către asociațiile fără scop lucrativ, fundații, uniuni si federații de persoane juridice fără scop lucrativ, precum și pentru modificarea actelor constitutive va fi de 100 lei. Aceasta în condițiile în care, în prezent, costul unei astfel de cereri este de 19 lei.

Și în cazul acțiunilor și cererilor referitoare la raporturile de familie taxele vor crește. Mai exact, o cerere de divorț va costa între 50 și 200 lei, în condițiile în care, în prezent, cel mai mare tarif este 39 lei.

Proiectul menționat stabilește o taxă de 100 lei pentru cererile de competența instanțelor judecătorești, având ca obiect înregistrări în registrul comerțului.

Proiectul de act normativ stabilește că va fi scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac, ordinare și extraordinare, împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată o acțiune sau cerere scutită, potrivit legii, de taxa judiciară de timbru.

De asemenea, documentul citat prevede că vor fi scutite de la plată toate acțiunile și cererile referitoare la stabilirea și plata pensiilor, precum și alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale, stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a alocației de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilități, obligațiile legale și contractuale de întreținere, adoptie, ocrotirea minorilor, tutela, curatela, protecția drepturilor consumatorilor etc.

Ca și până acum, vor fi scutite de la plată cererile pentru dizolvarea societăților comerciale și a grupurilor de interes economic, formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și cererile, acțiunile și căile de atac formulate de către prefect sau primar, pentru anularea actelor juridice emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.