Cu ajutorul telefoanelor și al Internetului le-am furat copiilor noștri copilăria, iar nouă propria viață. Copiii noștri nu mai știu să viseze, noi nu mai știm să trăim. Din când în când, scoatem nasul din ecranul dispozitivului, ne uităm la partener și hotărâm: „divorțăm!”, dar nu mai ținem minte când am făcut ceva împreună sau când am discutat mai mult de 10 minute. Pentru că în loc să facem lucruri împreună, în loc să povestim și să ne facem planuri pe care ulterior să le punem în aplicare amândoi, alegem să stăm fiecare într-un colț al camerei cu telefonul în mână.
De copil am uitat! Și el e în colțișorul lui, cu telefonul în mână. Copilăria lui e plină de videoclipuri, nu de experiențe. El vede pe un ecran cum e să te joci de-ascunsa, prinsa, cum e să te plimbi, să vizitezi diferite obiective, ș.a.m.d. Acolo vede tot ce ține de copilărie, dar nu simte, nu se bucură de experiențele minunate ale vârstei, nu mai știe cum să se comporte cu alți copii sau alți oameni în viața reală. Îi distrugem prin asta orice posibilitate de a avea o viață normală.
Suntem niște monștri iresponsabili care nu știm să apreciem ce avem, umblând după iluziile de pe ecranul telefonului și efectiv intrăm în fibrilații dacă rămânem fără Internet sau fără baterie, dar nu ne pasă dacă lângă noi se sting de dorul nostru părinții sau bunicii. Nu ne pasă că în loc să-i oferim copilului iubirea și atenția noastră, îi oferim videoclipuri și apoi ne mirăm că nu manifestă niciun pic de afecțiune. Stăm pe telefoane, în loc să stăm unul în brațele celuilalt și apoi ne mirăm că suntem singuri.
Din cauza telefoanelor și Internetului pierdem timp prețios din viața noastră, timp care și așa este prea scurt. Renunțăm la a face ceva folositor numai ca să vedem ce se mai întâmplă pe rețelele de socializare, urmărind subiecte fără sens, fără miză, fără rost. Ore întregi uităm de noi, uităm de ceilalți doar ca să mai citim ceva legat despre sex, despre vreo crima înfiorătoare, despre astre sau cine știe ce alte idioțenii care nu ne îmbogățesc cu nimic sufletul, ba din contră, se comportă ca un balast care ni-l îngreunează.
Datorită lor, telefoanelor și Internetului, nu mai mâncăm la timp, nu mai vorbim la timp, nu mai dormim la timp, nu mai facem treabă la timp. Pur și simplu stăm cu ochii în ecrane, holbându-ne la fake news-uri și citind câte și mai câte articole care ne arată cât de speciali și aleși suntem noi și cum ne abuzează psihic societatea asta rea și materialistă. Și de partea ei, a societății rele și materialiste, par a fi și mațele noastre, care oricât ar fi de prinse în lumea asta virtuală, la un moment dat tot chiorăie.
Nu știu cum am picat în capcana aceasta, dar dependența de Internet și telefon a distrus tot ce era sfânt și omenesc! Pentru că asta reprezentau atât copilăria cât și familia.
Lasa un raspuns