Inițiativa aparține unui alt copil bolnav, Sebastian Crăciun, poetul copil de care probabil ați mai auzit anul trecut cu ocazia concertului filantropic organizat de poetul Sorin Poclitaru sub titulatura Nasi de Pasi. La vremea respectivă Seby era doar o mână de om, condamnat de o tetrapareză spastică la chinuri eterne, atât fizice cât mai ales psihice, care reușea cumva neașteptat să fie poet și visător. Numai ochii dădeau de gol focul ce mocnea în el, și versurile din care copilul alcătuise o carte din vânzarea căreia să sprijine efortul financiar al părinților lui.
De atunci s-au întâmplat multe, a fost o operație reușită și multe, foarte multe ore de recuperare, dar rezultatele încep să se vadă și micul Seby a devenit un fel de simbol al luptei copiilor bolnavi, o dovadă că se poate. Dorința lui Seby de a dărui o bucurie căt de mică altor copii bolnavi, chiar și numai două ore în care copiii să uite de boală și dureri, vorbește singură despre caracterul acestui copil. Că prietenii lui, Pirații Literari, îi sunt mereu aproape, gata să suplinească fizic ceea ce Seby face din suflet e o introducere într-o altă epopee, aceea a Ancăi Craciun, despre care vom scrie poate altă dată, o mamă care a trăit 9 ani pentru fiul ei. A reușit, numai ea știe cum, să mai crească alți doi copii și să tină o gospodărie și pentru că rezerva ei de dragoste era destul de mare, a mai primit în casa ei o mână de copii, colegi cu Seby, copii din care s-au format Pirații Literari.
Nu știm ce e mai de admirat la gestul micuțului Seby, altruismul bolnavului sau cunoașterea sufletelor omenești, cert este că de la dorința lui a pornit o mișcare în beneficiul micuților bolnavi. S-au alăturat deja multe suflete minunate și sperăm că se mai găsesc și printre dumneavostră doritori să facă o bucurie unor copii lipsiți de șansa unei vieți sănătoase. Nu contează cât de puțin puteți contribui la sacul lui Moș Crăciun, contează s-o faceți din suflet, într-un gest care ține de normalitatea acestor locuri, indiferent de epocă.
Toți cei care se doresc părtași la acest fenomen.pot să ia legătura cu Anca Crăciun la Telefon 0727426272 sau să participe direct la evenimentul din 15 decembrie de la Salonul Medieval din Câmpulung Moldovenesc. Fiecare dintre noi are ceva de dăruit dacă dorește!
multumim de sprijinul acordat .Eu personal sunt impresionata pana la lacrimi de articol domnule CRISTIAN TONOLLA.