„Pentru a avea orașe mai sigure, mai frumoase și cu o calitate a vieții crescută, educația este privită din ce în ce mai mult ca fiind cea mai eficientă investiție, cu rezultate reale și consistente, susținute pe termen lung. Este parte din misiunea noastră să îi învățăm pe copii care este rolul lor în dezvoltarea orașelor de mâine, ca utilizatori și viitori beneficiari sau investitori ai clădirilor și ai orașelor. Orașul și siguranța lui este rezultatul activităților și implicării tuturor locuitorilor săi și a lucra în echipă este esențial”

Prezintă reprezentații Asociației „De-a arhitectura” cum s-a născut ideea unui astfel de opțional care, în anul școlar 2015-2016, a strâns 7.500 de copii din clasele primare. „Îi așteptăm pe următorii să se înscrie, ca să depășim 10.000 de mici cetățeni care abia așteaptă să voteze, în cunoștință de cauză, peste 8 sau 12 ani. Anul acesta cursurile „De-a arhitectura” ajung în total la 140 clase din 20 județe și București, adică la 3.484 de copii. Cu sprijinul sponsorilor și partenerilor noștri, dar mai ales cu contribuția a 145 de voluntari, arhitecți, urbaniști, peisagiști, ingineri, care merg în fiecare săptămână în clasă pentru a sprijini învățătorii în predare”, anunță reprezentanții Asociației, unde se fac deja pregătirile pentru a se oferi asistență gratuită unui număr de 100 clase din ciclul primar, școli de stat, din toată țara, care doresc să desfășoare cursurile dezvoltate de noi: pentru elevii din clasa pregătitoare, I sau a II-a: „De-a arhitectura Mini”, curs opțional (curriculum la decizia școlii sau extracurricular); pentru elevii din clasa a III-a sau a IV-a: „De-a arhitectura în orașul meu”, curs opțional (curriculum la decizia școlii sau extracurricular) ce face parte din oferta la nivel național, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4422 din 28 august 2014; pentru elevii claselor a VI-a și a VII-a: „De-a arhitectura în școala mea”, curs opțional (curriculum la decizia școlii sau extracurricular).
Asistența Asociației „De-a arhitectura” constă în pregătirea profesorilor și arhitecților implicați, prin metode de instruire la distanță, dar și prin întâlniri/ateliere de formare desfășurate înainte de începutul anului școlar; acces la materialele metodologice și didactice pentru profesorul clasei: ghidul îndrumătorului cu detalierea planificării întregului curs și a desfășurării fiecărei ore; acces la materialele auxiliare pentru elevi: caietul elevului cu fișe de lucru și fișe recapitulative; acces la resursele de sprijin ale asociației pe parcursul anului școlar – schimb de experiențe în grupul îndrumătorilor, coordonare regională; certificate pentru profesori și elevi. Peste limita de 100 de clase, asociația anunță că va putea sprijini doar contra cost clasele care doresc să desfășoare aceste cursuri sub îndrumarea sa (25 de lei/ copil/ an școlar + 150 de lei kitul îndrumătorului, care include asistența la distanță). „Sperăm ca prin înscrierea, ca în fiecare an, a unui număr suficient de voluntari, să oferim asistența unui specialist voluntar (arhitect, student arhitect, urbanist sau peisagist) care participă de asemenea la întâlnirea pregătitoare și care sprijină profesorul clasei pe parcursul anului școlar, direct la ore (pregătirea și susținerea orelor împreună cu profesorul clasei) sau la distanță (în pregătirea periodică a orelor). Înscrierea arhitecților voluntari va fi posibilă pe site-ul „De-a arhitectura” de la începutul lunii februarie”, precizează un comunicat al Asociației. Toți cei interesați de proiect pot consulta pagină web dedicată înscrierilor: http://de-a-arhitectura.ro/înscrieri/ sau pot cere detalii prin e-mail, la adresa office@de-a-arhitectura.ro. Asociația „De-a arhitectura” a fost înființată în 2013, urmărind dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit pentru publicul larg în vederea conștientizării și a cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și ale urbanismului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.