Emil Ionescu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, l-a comparat pe ministrul Educației Valentin Popa cu fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, recunoscut pentru numeroasele greșeli gramaticale făcute.

„Da, oamenii pot face greșeli de exprimare din pricina emoției. Sigur. Numai că există o deosebire între greșelile pe care le faci din cauza emoției și greșelile pe care le faci din cauza neștiinței de a vorbi. Anume, cei care fac greșeli din cauza emoției, pot fi identificați prin faptul că ei revin și reformulează. Oricui i se poate întâmpla să facă o greșeală într-un mediu nefamiliar, din cauza emoției. Însă atunci, dacă persoana este cultivată, dacă are cunoștințe de limbă, ea revine.

Poți să faci un dezacord, dar revii asupra dezacordului. Lumea își dă seama că te-ai controlat. Aici este diferența crucială dintre greșelile făcute din cauza emoțiilor, de către o persoană care stăpânește regulile de exprimare și o persoană care nu le stăpânește. Când nu stăpânești limba, nu revii asupra greșelii. Eu l-am văzut pe actualul ministru al Educației în comisia de învățământ, la audieri, când nu putea să spună cuvântul “metodologie”. Eu nu-l acuz că n-o fi știind ce e cu acest cuvânt, dar m-a surprins faptul că a pronunțat greșit cuvântul, dar n-a revenit asupra lui, deși avea un document din care citea.

Acel domn m-a făcut să mă gândesc la felul în care citea meniul de Revelion Marian Vanghelie. Vanghelie citea fără să înțeleagă ce citește. Neînțelegând ce citea, nu se străduia să revină pentru a corecta o greșeală, pentru că el oricum nu știa să citească. Nu vreau să spun despre domnul acesta de la Educație același lucru, dar m-a surprins să văd că un cuvânt banal, un cuvânt din administrație, cu care bag seama că s-a întâlnit de atâtea ori, ei, el n-a putut citi corect acest cuvânt. Nici măcar nu și-a refăcut exprimarea, cel puțin asta am văzut eu la televizor”, a explicat Emil Ionescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.