De exemplu, la Gorj, în fieful lui Ponta, Partidul Poporului-Dan Diaconescu, filiala Gorj, îşi „recuperează” posturile de consilieri pierdute în urma migraţiei politice. Prima acţiune intentată în instanţă s-a dovedit a fi în favoarea organizaţiei politice. Cei patru consilieri PP-DD de la Motru, deveniţi între timp independenţi, sunt la un pas de a-şi pierde mandatele.
PP-DD Gorj a obţinut prima victorie împotriva aleşilor locali traseişti, iar acest lucru ar putea însemna un precedent pentru toți consilierii locali care au beneficiat de pe urma OUG 55.
„Obligă pârâtul Consiliul Local Motru să emită hotărâri de consiliul local prin care să se ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al membrilor acestuia, respectiv: Petrişor Florentina, Colţatu Constantin, Petrescu Ilie şi Răducu Ion şi declararea ca vacante a locurilor consilierilor în cauză. Respinge capetele de cerere privind emiterea hotărârilor de consiliu în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei sentinţe şi cu privire la obligarea pârâtului la daune cominatorii şi penalităţi, pe fiecare zi de întârziere. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06.02.2015”, este decizia Tribunalului Gorj, informează gorjexclusiv.ro.
Cei patru aleşi locali mai au însă căi de atac. „E o decizie eronată. Am discutat şi cu ceilalţi colegi şi vom face recurs şi vom merge înainte. Este o mare surpriză decizia instanţei. Nu mă aşteptam la aşa ceva, pentru că plecarea noastră din partid a fost una corectă, a fost pe Ordonanţa 55/2014. Asta este, nu am nicio emoţie, cu toate că m-a surprins decizia. Nu mă aşteptam, dar mergem mai departe”, a precizat consilierul local Constantin Colţatu.
Mult mai surprins a fost Ion Răducu: „PP-DD-ul nu mai avea treabă cu noi, pentru că a fost Ordonanţa 55/2014. Mă surprinde această decizie a Tribunalului. Cum să declare vacante posturile noastre, că noi suntem independenţi…”.
PP-DD Gorj a exclus, în perioada Ordonanţei de Urgenţă 55/2014, 13 aleşi locali. Conducerea partidului a acţionat în instanţă consiliile locale din Motru, Tismana şi Târgu-Jiu, dar şi Consiliul Judeţean Gorj.
Reamintim că OUG 55 a fost declarată neconstituțională de către judecătorii CCR.Conform deciziei CCR, Parlamentul urmează să reglementeze prin legea de respingere măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a OUG 55/2014, pentru a le pune de acord cu decizia Curții.
Liviu Dragnea, cunoscut ca artizanul acestei mișcări politice, a precizat imediat după declararea ca neconstituțională a ordonanței 55 următoarele: „Așteptăm. În mod normal, nu au ce să pățească, pentru că nu se poate aplica retroactiv. Așteptăm motivarea Curții și în funcție de asta vom acționa”, a răspuns Liviu Dragnea, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.”
Raportul anual EFOR- Expert Forum arată că, în urma adoptării OUG 55/2014, care a dat aleşilor locali posibilitatea să migreze o singură dată de la un pratid la altul, pe parcursul a 45 de zile, fără a-şi pierde mandatul, au fost 5.343 de aleşi care au schimbat partidul, dintre care 552 de primari, respectiv 17,4 la sută din numărul total al acestora, 4.607 consilieri locali, adică 13,8 la sută, şi 184 de consilieri judeţeni, reprezentând 11,5 la sută dintre aceştia.
Lasa un raspuns