Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a informat că Guvernul României a adoptat în ședința de guvern de ieri, 7 mai, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, o hotărâre privind suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020.
„Suma alocată va fi utilizată pentru achiziția de dispozitive electronice conectate la internet, necesare dotării unităților de învățământ preuniversitar de stat. Obiectivul Ministerului Educației este să asigure accesul la activitățile didactice la distanță elevilor din medii defavorizate, înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar”, a declarat deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.
Criteriile de repartizare sunt stabilite prin ordin de ministru, în baza propunerilor unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Lasa un raspuns