Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor i-a adresat o interpelare ministrului Muncii și Justiției Sociale, Marius-Constantin Budăi, referitoare la situația foștilor angajați ai S.C. GEOMOLD S.A.
„Prin prezenta, doresc să vă readuc în atenție situația persoanelor care au lucrat în subteran, la Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Suceava, reorganizată prin HG 193 /1991 în S.C. GEOMOLD S.A., pensionari și viitori pensionari, care au fost excluși din categoria celor care au desfășurat activități încadrate în condiții speciale de muncă.
În luna iunie a.c., v-am adresat o întrebare în care vă prezentam situația discriminatorie creată atât între minerii de la unitățile miniere de exploatare față de cei de la IPEG, dar și între foștii lucrători în subteran de la IPEG, pensionați anterior datei de 01.01.2001 față de cei ieșiți la pensie după această dată”, a transmis deputatul Angelica Fădor.
Având învedere că răspunsul ministrului la această întrebare nu a conținut nicio măsură concretă, parlamentarul sucevean l-a întrebat din nou pe Marius-Constintin Budăi care este soluția pe care Guvernul o propune pentru repararea acestei nedreptăți, în vederea acordării de ”drepturi egale pentru muncă egală”.
Lasa un raspuns