Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat că România a încasat prima tranșă din PNRR, în valoare de 2,6 miliarde euro, ca urmare a recentei autorizări de către Comisia Europeană a cererii de plată depuse de țara noastră.
„Momentul marchează îndeplinirea de către Guvern a unui număr de 21 de ținte și de jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență, aferente trimestrului IV al anului 2021.
Următoarea cerere de plată, cu o valoare totală de 3,2 miliarde euro, vizează îndeplinirea a 51 de ținte și jaloane din primele două trimestre ale acestui an. Până acum, aplicarea de către România a PNRR a fost una exemplară, lucru constatat chiar de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a spus că țara noastră a înregistrat «progrese bune și rapide în punerea în aplicare a primului set de reforme și investiții din cadrul planului»”, a spus deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.
Lasa un raspuns