Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, candidat al PNL pentru Camera Deputaților, a transmis că scopul său este ca regiunea noastră să fie dezvoltată, iar politicienii să respecte cetățenii.
Acesta a spus că: „sunt născut la Fălticeni, locuiesc în Suceava și în toată cariera mea am căutat să aduc acasă tot ce am învățat. Consider că cel mai bun profesionist este cel care se perfecționează în mod constant în domeniul pe care îl cunoaște. Absolvent de actorie, am lucrat în televiziune, am înființat un teatru la Suceava apoi am pus bazele unui proiect media apreciat și astăzi.
Am suficientă experiență antreprenorială, administrativă, dar și legislativă. Am inițiat 115 propuneri legislative dintre care 44 au devenit legi. La inițiativa mea s-a instituit prin lege la nivel național ca anul 2023 să fie declarat Anul Ciprian Porumbescu. Am avut mereu curaj să fac ceea ce mi-a dictat conștiința. În ciuda tuturor vocilor, ca ministru al Culturii am fost cel care a solicitat includerea Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO, fapt care a ajutat la păstrarea intactă a zonei și la câștigarea definitivă a procesului României cu Gold Corporation”.
Bogdan Gheorghiu a adăugat: „atunci când intențiile sunt bune, lucrurile ies așa cum trebuie. Tot din funcția de ministru am obținut finanțarea pentru restaurarea conacului Vârnav Liteanu din orașul Liteni. Astfel, urmează ca la Liteni să se înființeze unul dintre cele mai mari centre de restaurare din țară, chiar aici, în județul cu cele mai multe monumente UNESCO.
Am realizat toate aceste lucruri datorită încrederii sucevenilor, iar munca mea în serviciul dumneavoastră este o onoare și o mare responsabilitate. Am experiența necesară, am determinarea și dorința de a face tot ceea ce este în putința mea pentru a duce progresul comunității noastre. Scopul meu este să avem o regiune dezvoltată, o clasă politică care să respecte cetățenii, o țară pentru copiii mei, pentru ai dumneavoastră, pentru noi toți”.
CMF: 11240002
Lasa un raspuns