Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat, de curând, o Întrebare ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, privind restructurarea TAROM și evaluarea realizării de zboruri din Suceava către capitale europene unde trăiesc mari comunități de români.
Parlamentarul sucevean a precizat că, mulțumită eforturilor făcute de către Consiliul Județean Suceava, astăzi, Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare din Suceava corespunde tuturor exigențelor pentru a efectua zboruri către destinații interne și internaționale.
„Utilitatea deosebită a aeroportului din Suceava pentru transportul de călători a determinat un număr important de cetățeni să semneze petiții publice în vederea creșterii numărului de curse regulate, în special către destinații din Uniunea Europeană unde se află mari comunități de cetățeni români. În acest sens, trebuie subliniat faptul că în diaspora trăiesc un număr semnificativ de români originari din județul Suceava.
Apreciind faptul că Ministerul Transporturilor a obținut din partea Comisiei Europene aprobarea ajutorului de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru restructurarea Tarom, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:
– Vă rog să precizați dacă flota Tarom care deservește cursele interne/internaționale va beneficia de achiziția de aeronave noi care vor opera și pe ruta Suceava-București sau către alte destinații?
– Aveți în vedere să evaluați posibilitatea realizării de curse regulate de pe Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare din Suceava către state ale Uniunii Europene unde se află mari comunități de români (Marea Britanie, Italia, Spania etc)?”, se arată în textul Întrebării.
Mai Balane nu mai cere nimic, ca dupa caderea lui GHITA nimeni nu va mai baga in seama ! Jales Bules BALANE ! ADIO GHITA, ADIO PNL, SUCEVENII NU TE VRE !!!