Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat că în ultimele zile au fost transmise o serie de comunicate dinspre PNL despre sumele alocate județului Suceava prin Programul „Anghel Saligny”. Aceasta a subliniat că mai toate aceste comunicate încearcă să convingă opinia publică despre meritul excepțional al președintelui Flutur în obținerea acestor fonduri și nici prin gând să treacă cuiva să conteste aceste merite.

„Foarte important de precizat și de repetat că primarii localităților care au depus proiecte și au obținut fonduri prin Programul Anghel Saligny au meritul principal și dacă chiar trebuie cineva felicitat pentru aceste investiții, ei sunt aceștia. Repet un lucru pe care și mulți suceveni cu siguranță îl știu: nu toate lucrurile bune din județul nostru se întâmplă în primul rând datorită «eforturilor președintelui Gheorghe Flutur» și apoi al altora, după cum încerca să ne convingă domnul deputat Gheorghiu într-o declarație.

Din fericire județul nostru are primari destoinici și implicați, în marea lor majoritate și prin proiectele depuse atât acum cât și în trecut prin PNDL 1 și PNDL 2 au reușit să țină județul Suceava fruntaș la alocarea de fonduri. Și în timpul guvernelor PSD s-au alocat sume foarte importante de bani atât prin programele mai sus menționate dar și prin altele, inclusiv pentru proiecte ale Consiliului Județean, dar nimeni din PSD Suceava nu a considerat la momentul respectiv că este oportun să se comunice cât mai pompos toate aceste alocări de fonduri. Până la urmă este de datoria fiecărei persoane care a fost aleasă într-o funcție publică să-și dea interesul să reprezinte cât mai bine interesele cetățenilor, să se zbată pentru binele comunităților pe care le reprezintă sau le administrează și nu consider că trebuie să se facă neapărat bravură de acest lucru în speranța de a câștiga capital electoral.

Reprezentanții PNL nu contenesc acum să laude beneficiile acestui program de finanțare, dar să nu uităm că în 2020 guvernarea liberală blocase plățile prin PNDL și a fost aproape chiar de a suspenda acest program care a adus plus valoare în satele, comunele și orașele României. În urma insistențelor primarilor s-a renunțat la suspendare, s-a redenumit în ”Programul Anghel Saligny” și odată cu intrarea PSD în coaliția de guvernare relansarea finanțărilor pentru investițiile locale a fost una dintre principalele priorități.

Dar cel mai important aspect ce trebuie avut în vedere este ca primarii suceveni au depus proiecte pentru finanțare prin Anghel Saligny în valoare totala de 780 milioane de euro, din care s-au aprobat doar 330 milioane. Știu că , în special pentru asfaltarea unor drumuri comunale. Acolo trebuie să rămână preocuparea, pentru că a rămas o nevoie neacoperită de cel puțin 400 milioane de euro pentru care primarii noștri au depus proiecte și nu au obținut finanțare”, a declarat deputatul Mirela Adomnicăi.

One Response

  1. mihai grigore

    :revista floare albastra = blue : proza ultra sf ( = suma de expresii adevarate) : piata volanta in parcare LA oficiul de cadastru _ site create de turcu.popa pfa? usv la directia agricola sv include so vanzarea de terenuri agricole in extravilan ? :

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.