Deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că Primăria Berchișești a primit finanțare pentru două mari proiecte extrem de importante pentru comunitate.
Deputatul a subliniat faptul că meritul pentru atragerea acestor fonduri este implicarea activă a primarului Violeta Țăran.
Șoldan a spus că cel mai recent contract pentru care Primăria Berchișești a primit o finanțare de aproape 4,3 milioane de lei a fost semnat acum câteva zile, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, și prevede extinderea sistemului de canalizare în comuna Berchișești, pe o lungime de aproximativ 4 kilometri.
„Acest contract vine la scurt timp după ce doamna primar Violeta Țăran a obținut pentru comuna sa o altă finanțare importantă, de 4,13 milioane de lei, tot prin “Anghel Saligny”, pentru modernizarea stației de epurare și înființare stații de pompare în comuna Berchișești”, a arătat deputatul PSD de Suceava.
Șoldan a adăugat că un al treilea proiect prin care va fi finalizată extinderea rețelei de canalizare, pentru a acoperi toată comuna, așteaptă să fie aprobat și finanțat prin același program național de investiții.
„Odată finalizate aceste investiții, comuna Berchișești va fi racordată complet, nu doar la rețeaua de alimentare cu apă (situație rezolvată de ani buni), ci și la cea de canalizare. Dezvoltarea localității condusă de Violeta Țăran e vizibilă pentru toți cei care cunosc această comună, de la modernizare de drumuri, la investiții importante în învățământ, cultură și sport, dar și în extinderea utilităților de la un capăt la celălalt al comunei”, a declarat George Șoldan.
El a ținut să precizeze că Violeta Țăran este un primar model și că se bucură că face parte din echipa PSD.
Lasa un raspuns