Deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu a informat că astăzi, 17 iunie, în plenul Camerei Deputaților (cameră decizională) s-a adoptat proiectul legislativ al PSD, susținut de toți parlamentarii, privitor la impozitarea pensiilor speciale. Deși au fost depuse mai multe proiecte în acest sens, proiectul de față, propus de social-democrați, întrunește toate condițiile de constituționalitate încât să fie pus în practică.

Deputatul sucevean a precizat că pentru a facilita acest demers, la propunerea PSD, mâine în plenul comun în Camera Deputaților se va modifica în regim de urgență statutul parlamentarilor referitor la acest aspect. Proiectul este aplicabil tuturor beneficiarilor de pensii speciale, parlamentari și angajați ai Parlamentului, angajați ai Ministerului de Interne și M.A.p.N., magistrați și angajați din justiție, angajați ai structurilor de securitate, piloți și personal navigant, diplomați, angajați a Curții de Conturi. Astfel, pensiile speciale în cuantum cuprins intre 2001 – 7000 lei sunt impozitate cu 10% iar cele in cuantum ce depășesc 7000 lei vor fi impozitate cu 85%. Această impozitare se aplică strict la componenta specială a pensiei beneficiarilor respectivi, pentru componenta din contributivitate aplicându-se cota de 10% de impozit.  

„Menționez că au fost și alte încercări de legiferare în acest sens, mai mult sau mai puțin inteligente mai mult sau mai puțin oneste. Astfel, PNL și USR au propus desființarea pensiilor speciale propunere evident neconstituțională deoarece un drept câștigat nu poate fi anulat, iar decizia C.C.R. a fost în acest sens. De asemenea, USR a propus, de curând, o lege de impozitare cu 90% a pensiilor speciale respins în Senat săptămâna trecută deoarece a fost depusă ulterior proiectului PSD de mai sus și astfel devenea neconstituțională pe motiv legiferare paralelă”, a explicat deputatul sucevean.

Alexandru Rădulescu consideră că acest demers este unul intermediar. Nu trebuie să existe un alt principiu de calcul al pensiei decât cel al contributivității. Creșterea salarială, promovată de guvernele PSD, a permis tuturor categoriilor de angajați să plătească și o contribuție însemnată la fondul de pensii încât la vârsta pensionării fiecare să beneficieze de o pensie decentă.

„De asemenea consider că așa cum, in cazul de față, toți parlamentarii  au fost în consens cu propunerea PSD pentru a adopta un proiect legislativ decent și echitabil, tot așa ar trebui ca toți parlamentarii să se asocieze propunerii PSD în a cere guvernului PNL și președintelui țării punerea imediată în aplicare a legii de creștere a pensiilor cu 40% – un act de decență și responsabilitate față de seniorii României”, a conchis deputatul Alexandru Rădulescu.

One Response

  1. Aprodul_Purice

    In atenția zdrumicatului domn Rădulescu,cu gând că va pricepe,măcar parțial:
    Deci la noi în sat era unul,așa,mai prost,însă nu atât de prost să stea acasă și să facă lucruri prin curte,mergea și el cu ceilalți,lucra,făcea bani… Odată tăia o creangă mai groasă a unui copac cu fierăstrăul de o mână ,că așa îl pusese șeful său și pe deasupra acțiunea intra și in fișa postului,fără alte detalii.
    Și cum tăia el,creanga cea groasă „strângea”,cum se spune,spre disperarea și nădușeala prostului…
    Dar e normal,i-a zis cineva ,un cunoscut,în zeflemea,dacă vrei să tai mai repede ,să nu strângă,urcă-te pe creangă,ca să-ți vină copacul în dreapta ta,o să vezi că merge brici! A și mers,numai că prostul s-a dus jos cu tot cu creanga pe care se urcase cu picioarele,cu anumite consecințe foarte neplăcute.
    Ce să înțelegeți de aici,domnule Rădulescu&asimilații?
    Că tot mâncându-vă pe dvs. în kur de pensile speciale,inclusiv cele de serviciu,ale militarilor,magistraților,alte categorii,ați reușit să vă tăiați craca de sub picioare în maniera descrisă mai sus,ceea ce este,desigur,un succes,mai ales de imagine.
    Pentru că ,stimate quasidomn,există anumite lucruri care trebuie neapărat spuse,ca să le știți:
    – dvs. ,ca mulți alți oameni proști,din popor și din topor,tindeți să vă amintiți de militari,de exemplu,cam pe când( insa acuma exclusiv…) deci când vă ajunge apa la kur,focul la unghii și rusul/turcul/neamțul/ungurul la frontieră… Săriți! strigați atunci,că e pericol,ieșiți pe străzi cu automatul de gât,să ne apărațide kovid,să ne conduceți spitalele,afacerile,să ni-l luați pe Iwan de pe noi,să stingeți focul ,să secați apa! Săriți,că o să vă dăm noi,dacă sunteți cuminți și păpați tot,o pensie mai mare,poate nu scăpați cu viață,dar orșicât…
    – chiar și voi inșivă,domnule parlamentar,mă refer la cei care au un salariu apoi o pensie,ca orice om,reprezentanți ai nației,veți ajunge deîndată să vă duceți la parlament cu ciubote de cauciuc și cu pufoiacă,care pe jos,care cu faetonul… De boi ce sunteți,că dacă reprezentanții unei nații vor fi așa cum am spus,și interesele noastre vor fi reprezentate corespunzător – ori de niște ciobani cu școala făcută la bufetul gării ori de nește hoți cu bască,știm noi unul-doi de la Suceava,nește balani rotunzi și grași,care n-au nevoie nici de salariu nici de pensie…Că cine ar lăsa o meserie bună,o profesie onorabilă,să se ducă într-o cocină în care ocupanții vor fi sacrificați,pe loturi,de către niște magistrați nervoși,hămesiți și ei?
    – ați putea,totuși ,să re-numiți parlamentul Romaniei „Micul Soviet Republican” sau „Marele/Micul Hural Popular” rezultate din Revoluția de Eliberare Socială și Nationaă,Antifascistă și Antiimperialistă Armată de la 22 decembrie a.c…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.