Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan, le-a urat mult succes elevilor, profesorilor și părinților în noul an școlar! Acesta a subliniat că numai datorită lor, prin grija și implicarea lor, este frumos la școală. Altfel e greu. E greu acolo unde nu mai depinde de ei, acolo unde statul, ministerul și Guvernul trebuie să se ocupe de școală, dar nu o fac!

„De dimineață s-au deschis porțile școlilor, dar pe buzele tuturor părinților și profesorilor stă întrebarea: pentru cât timp? Noul an școlar a început foarte nepregătit de către autorități în fața valul 4 al pandemiei Covid-19. Nimeni nu știe ce urmează sau cum se va desfășura acest an școlar.

Pandemia putea fi un bun prilej să digitalizăm învățământul, să renovăm și construim școli, să investim în formarea noilor profesori. Dar Iohannis și guvernul său au transformat „România Educată” – în „România haotică”!

La început de an școlar avem câteva certitudini:

  • Școala a fost pusă pe butuci – nu sunt bani pentru reparații sau funcționare;
  • Profesorii au fost mințiți că le vor crește salariile – au crescut doar prețurile și facturile;
  • Au fost schimbați directorii cu politruci;
  • Spațiile din interiorul școlilor nu au fost adaptate pentru condițiile specifice unei pandemii;
  • Nu există reguli clare privind gestionarea pandemiei;
  • Nu există transport gratuit pentru elevii și profesorii navetiști;
  • Nu au dublat alocațiile copiilor, așa cum prevedea legea;
  • Elevii și profesorii nu vor primi măști gratuite.

Campania de vaccinare a eșuat, iar valul 4 îi va transforma pe profesori și elevi în „vinovații de serviciu”. „România Educată” nu este decât o etichetă pentru branduirea lui Iohannis, să mai stea 5 ani degeaba la Cotroceni.

Odată cu creșterea costurilor la energie electrică și gaz, foarte multe școli vor avea nevoie de suplimentarea bugetelor alocate la începutul anului. Solicit Guvernului să direcționeze acești bani din timp autorităților locale, să nu ne ia iarna iarăși „prin surprindere”, iar copiii să înghețe în bănci. Este datoria statului să fie bine la școală!”, a declarat deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.