Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz a susținut în Ședința de Plen a Camerei Deputaților o declarație politică în care a arătat că Guvernul României a aprobat, printr-o hotărâre de Guvern, înființarea Societății Naționale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA”, ca un mecanism comercial funcţional capabil să ducă la valorificarea superioară a resurselor şi producţiei agricole naţionale.
Înființarea Casei de Comerț Agroalimentare UNIREA a fost un obiectiv asumat de către Guvernul PSD-ALDE prin Programul de Guvernare, obiectiv ce a fost îndeplinit.
„S-a constituit Casa Agroalimentară ca o societate pe acțiuni cu capital integrat de stat și va funcționa ca oricare altă societate pe piață, cu scopul de a prelua produsele de la producători spre a le vinde pe piețele interne și externe. Astfel, vor fi înfiinţate magazine de stat cu produse exclusiv româneşti, prin care se doreşte scoaterea din piaţă a intermediarilor de produse agricole, dar şi o alternativă care să concureze cu hipermarketurile”, a declarat deputatul sucevean.
Potrivit Maricelei Cobuz prin îndeplinirea acestui obiectiv, Guvernul României contribuie la promovarea și valorificarea produselor autohtone către marile piețe externe, iar politicile agricole şi de dezvoltare rurală implementate de executiv constituie stimulente pentru ca sectorul agricol să continue să fie un motor de creştere economică.
„Mai mult decât atât, se are în vedere crearea de noi locuri de muncă prin care se va asigura buna funcționare a magazinelor, depozitelor și a centrelor de colectare a produselor agricole”, a subliniat Cobuz.
De asemenea Maricela Cobuz a mai precizat faptul că prin îndeplinirea acestui obiectiv se va contribui la introducerea pe piață a produselor alimentare sănătoase. Agricultorii români vor avea posibilitatea de a-și vinde produsele cultivate în magazine, dar nu mai departe de o rază de 100 de km, astfel încât să se asigure produse proaspete, de calitate și atractive pentru consumatori.
În calitate de deputat în Comisia pentru sănătate și familie și medic pediatru, deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, va încuraja și va susține politic alimentația sănătoasă din România.
Lasa un raspuns