Deputatul USR Daniel Popescu, ales în Circumscripția electorală nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul  și reședința în afara țării, a transmis joi, 17 ianuarie, o informare către Consiliul Județean Suceava, prin care a atras atenția autorităților cu privire la practicile ilegale de care se fac responsabili taximetriștii care deservesc Aeroportul Internațional “Ștefan cel Mare” din Suceava. 

Potrivit deputatului câmpulungean, aceștia nu folosesc aparatele de taxat pentru contorizarea costurilor aferente curselor pe care le efectuează și practică prețuri extrem de mari. În acest context, acesta i-a adresat președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, rugămintea de a analiza situația prezentată și de a lua măsurile care se impun pentru combaterea, sancționarea și înlăturarea unor astfel de practici, în colaborare cu instituțiile și autoritățile abilitate.

Adresa deputatului Daniel Popescu către Consiliul Județean Suceava a fost formulată ca urmare a mai multor informații apărute în mai multe publicații regionale din județul Suceava, care informau și atenționau cititorii despre faptul că taximetriștii din zona Aeroportului Internațional “Ștefan cel Mare” din Suceava nu folosesc aparatele de taxat pentru înregistrarea costurilor de călătorie și practică prețuri extrem de mari în raport cu costul mediu per kilometru de la nivelul Sucevei. Aceste aspecte au fost confirmate și de numeroși suceveni care s-au întors în țară cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 
În adresa transmisă, deputatul USR a adus în atenția președintelui CJ Suceava cazul Aeroportului Internațional Otopeni, unde se implementează cu relativ succes o practică a terminalelor de comandă a taxiurilor, care funcționează în limita condițiilor tehnice din aeroport și care corespund unui nivel relativ decent de gestionare a unor astfel de nevoi. Ca atare, implementarea unui sistem asemănător în incinta terminalului „Sosiri” al Aeroportului  Suceava ar fi oportună.

În finalul adresei înaintate,  Daniel Popescu a transmis solicitarea ca situația semnalată să fie analizată și remediată cu celeritate prin măsuri concrete de înlăturare a practicilor ilegale de taximetrie, având în vedere faptul că Aeroportul Internațional Suceava  este un punct de maxim interes pe harta transportului din zona Moldovei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.